Lucrată în 1943
de către NICOLAE ILIESCU – Administratorul moșiei boierului LAZĂR.
KALINDEROGLU, Paharnicul Domnitorului ALEXANDRU IOAN
CUZA și Ctitorul celor două biserici din satul Tecuci.

Această lucrare a fost scrisă în anul 2000 de Paul SANDA, după o xerocopie a documentului original, păstrându-se ortografia autorului

PARTEA I

AȘEZAREA COMUNEI TECUCIU KALINDERU
În partea de Nord Vest a Județului Teleorman, și anume în mijlocul câmpiei de Nord a Județului numită câmpia Burdea și pe pârâul Tecuciu, în punctul unde acesta face cele mai multe și dese cotituri, este situată comuna Tecuciu-Kalinderu.
Această comună se află la o depărtare de 75 km de Turnu Măgurele, 61 km de Alexandria și la 29 km de Roșiori-de-Vede. Gara cea mai apropiată este Balaci de pe calea ferată Costești – Turnu Măgurele la o depărtare de 10 km de comună. Comuna Tecuci Kalinderu se învecinește la Est cu comuna Balaci de care este despărțită de vâlceaua Bălăcelului, la Vest și la Nord-Vest este teritoriul comunelor Stoborăști și Tufeni iar în partea de Sud este o altă vâlcea a Caprei care o desparte de comuna Dobrotești. La Nord-Est se limitează cu teritoriul comunelor Miroși și Surdulești.

ISTORICUL COMUNEI
Când vor fi început a se stabili oamenii în aceste locuri nu se poate preciza. Această comună este însă foarte veche: o găsim trecută în toate listele de sate întocmite în secolul XVIII și începutul secolului XIX, precum și în Istoricul lui Fatino (Marele Dicționar Geografic al României, vol V alcătuit de George loan Lahovari, general C. I. Brătianu și GrigoreTocilescu, pag. 154).
Comuna Tecuciu-Kalinderu a purtat la început numele de Tecuciu și e compusă din două sate bine deosebite: „Tecuciul de Sus” și „Tecuciul de Jos”. Cele două sate se găsesc în acte până la anul 1843, iar de acum până la 1875 sub numele de „Tecuciul din Deal” și „Tecuciul din Vale”, după cum se vede și după planul terenului rural al comunei Tecuciu și al cătunelor Cățălești ridicat de inginerul D. lonescu în anul 1875. După anul 1876 comuna s-a numit numai Tecuciu după cum se constată din actele stării civile și ștampile.
În privința etimologiei cuvântului Tecuciu se admit două păreri:

1. Părerea lui Philippide în „Originea Românilor” care admite pentru cuvântul Tecuciu originea urală arhaică. Tecuciu vine din „Teλek” + uciu care înseamnă capătul sau marginea țării. Dintr-aceste cuvinte „ Teλek” este persan și înseamnă capătul sau marginea țării. Satul Tecuciu, județul Teleorman trebuie să fi fost și o localitate de margine a stăpânirii Cumanilor în Jud. Teleorman.

2 O a doua părere este a lui Weigand, care admite că Tecuciu e cuvânt slav. Originea slavă a cuvântului Tecuciu ar deriva de la verbul slav „tekon” care înseamnă a curge. în limba bulgară este vorba „tekuști”. Pentru comuna Tecuciu Kalinderu pare a fi admisibilă părerea lui Weigand deoarece satul e așezat pe pârâul Tecuci. Numirea de Tecuci s-a păstrat până în anul 1883 când a luat numele de Tecuciu Kalinderu după numele proprietarului Lazăr Kalinderu, care prin căsătorie și cumpărare a intrat în stăpânirea satului, un teren de 4 500 Ha.
Bătrânii povestesc că în vremuri îndepărtate cele două comune erau așezate cam la 6-7 km unul de altul și anume: Tecuciul de Jos a avut așezare pe apa Tecuciului la 3-4 km de la așezarea de azi. Tecuciul de Sus a avut încă două așezări: una (cea mai veche) la circa 3-4 km de așezarea de azi și alta la tot pe apa Tecuciului cam la 3-4 km spre Nord de așezarea de azi. Că într-adevăr au fost așezări omenești în aceste locuri o dovedesc semnele de pe teren și unele obiecte ce s-au găsit; monede și resturi de vase de lut.
lată câteva monede găsite în vatra fostelor sate:
Astăzi, comuna Tecuciu Kalinderu se compune dintr-un singur sat cu același nume tăiat de la Est la Vest de șoseaua vecinală Balaci-Tufeni în două părți aproape egale numite în vorbirea sătenilor „satul de la Deal” – cel de la Nord și „satul de la Vale” – cel de la Sud. În actele oficiale aceste denumiri nu există fiindcă azi satul e un singur tot.
Perpendicular pe șoseaua vecinală Tecuciu Kalinderu este tăiat de la Nord la Sud de apa Tecuciului.
După un plan al inginerului Teodor Paladie ridicat în 1836 la Vest și Sud în imediata apropiere a celor câteva case ce formau satul era pădure compactă care se întindea și peste moșiile vecine și din care n-a mai rămas azi decât circa 20-30 Ha. Desigur din cauza acestor păduri care forma un vast și secular codru, lipsind poenile și câmpiile, singurul loc propice pentru așezarea locuitorilor nu era decât acolo unde natura le sortise locuri prielnice vieții, pe valea pârâului Tecuciu. Au rătăcit mult aceștia până au găsit acest loc unde aprovizionarea cu apă se făcea bine.
Într-adevăr în acest punct apa Tecuciului are o vale foarte cotită așa că prin săpare se dă de apă în oricare parte a satului. În vechile așezări malurile pârâului erau înalte și se vede deci că locuitorii au populat aceste locuri mutându-se aici unde-l găsim și azi.

PARTEA a IIa

GEOGRAFIA COMUNEI
TECUCIU KALINDERU

LOCALIZAREA ȘI ÎNTINDEREA COMUNEI
Comuna Tecuciu Kalinderu e situată pe ambele maluri ale pârâului Tecuciu care o străbate de la NV-SE pe toată întinderea sa. Vatra satului e împărțită atât pe deal cât și pe vale.
Comuna fiind așezată în regiunea de șes a țării, cea mai mare parte din cuprinsul ei nu prezintă decât puține dealuri. În general aceste dealuri sunt mici și cele mai întinse în formă de platouri și puțin înclinate către valea pârâului Tecuciu, care străbate comuna.
În afară de dealurile înșirate pe ambele maluri ale pârâului Tecuciu se menționează dealul de la Cătorgie, numit așa pentru că aici a fost pe vremuri crescătorie de catâri ……… care se treerau bucatele (grâu, orz, ovăz) și se făcea negoț cu turcii. Bătrânii spun că acești catâri erau ai Stăpânirii. Alături de dealul de la Cătorgie, la Nord este locul numit azi „Stefor”. Acolo era locul unde aducea lumea bucatele, treera cu catârii la stefor. Acest deal se află pe locul unde a fost satul vechiu, pe Bălăcel. La Nord de satul de azi se găsește un alt deal, „Dealul lui Crievică”.
Suprafața comunei Tecuciu Kalinderu este de circa 3.500 km2 având un singur sat oficial dar purtând numele de satul de la „Deal” și de la „Vale” cum s-a arătat, de mărime aproape egală.
Până în anul 1821 la această comună era alipit și cătunul Cățălești, la o depărtare de 5 km. De atunci acest cătun s-a alipit satului Bălăci, până la 1931 decând satul Cățălești formează aceiași comună. Pentru satul Tecuciu Kalinderu această alipire n-a adus nici o pagubă deoarece cu veniturile acestui cătun nu se putea întreține nici măcar școala. Azi deslipirea a prins bine și satului Cățelești ai cărui locuitori au pus mână de la mână construind școală și primărie, fiind pe cale de a-și face și biserică. Când era lipit de Tecuciu Kalinderu, locuitorii își lăsau nădejdea în comuna de la centru dând un ajutor neînsemnat încât nu era nici un progres.

CLIMA
Clima comunei Tecuciu Kalinderu este aceea a regiunilor cu climat de stepă sau câmpie, continentală excesivă cu ierni aspre, veri dogoritoare, primăveri scurte și cu toane care fac să vină zile reci după zile calde și toamne cu temperatură caldă și cer senin.
Vânturile ce bat sunt: Crivățul și Austrul, ambele cu direcțiuni și caractere aproape opuse care suflă anume în tot cursul anului fără a se indica o predominare anuală a unuia asupra celuilalt.
Crivățul bate dinspre Nord-Est și este vântul cel mai violent. El suflă de obiceiu iarna nefiind rar nici vara. În acest din urmă anotimp aducând aerul cald din stepele Rusiei face ca temperatura să se ridice până la 35° care în câteva zile schimbă cu totul aspectul câmpiilor, pălindu-le astfel vegetația. Iarna din contră urmând aproape aceiași direcție, crivățul face ca termometrul să scadă până sub 25° când aduce viscole îngrozitoare. Când vine din direcția E-N-E aduce ploaie căci fiind încărcat cu vapori de apă și fiind rece ușurează condensarea acestora.
Austrul bătând opus Crivățului este un vânt cald și uscat. Locuitorii spun despre Austrul că schimbă vremea și e prevestitor de secetă deoarece împrăștie nourii aduși de Crivăț. Iarna, deși în genere suflă mai slab, totuși produce înseninări care înlesnind radierea căldurii pământului produce geruri ce crapă lemnele și pietrele, deci cu mult mai puternice decât ale Crivățului.

P. Enculescu: Zonele de vegetație lemnoasă din România • pag. 47.

Primăvara din contră, Austrul aduce moină și topirea repede a zăpezilor.
În afară de aceste vânturi locuitorii mai cunosc alte două vânturi: Băltărețul și Munteanul.
Aceste vânturi suflă mai des prin Aprilie – Octombrie și sunt Băltărețul – precedând sau urmând Austrului, suflă de la Sud sau Sud Est fiind în genere cald și umed și mai întotdeauna aducând ploaie. El nu ține decât câteva zile consecutive păstrându-și chiar și iarna caracterul de vânt călducel, aducând moină și dezghețul pământului.
Munteanul – adică vântul care vine de la munte contra Băltărețului fiind în legătură cu regiunile de la Nord sau Nord Vest de unde vine. În timpul verii el scoboară de la munte nouri negri și grași care aduc puternice furtuni cu ploi de scurtă durată, repezi și cu picături de apă mari, de multe ori însoțite de descărcări electrice și grindină, larna el bate rece și aduce ninsori și geruri grozave.
PLOILE sunt abundente în timpul primăverii și toamnei. Vara însă luni întregi nu cade aproape nici o picătură de apă, încât satul și semănăturile suferă de secetă ca în anii 1934 și 1941 când nu s-a făcut decât o slabă producție de cereale, porumbul lipsind aproape de tot.
În trecut, după spusele bătrânilor, iarna era iarnă și de la Sînedriu până la Simți viscolele se țineau lanț, nămeții cât muntele acopereau câmpiile, iar după câtva timp de ninsoare casele satului erau îngropate în zăpadă. Când se porneau apoi ploile ele țineau apoi întruna, dar deși făceau să se umfle apele tot ele dădeau, după cum spun ei, sânge pământului.
De la un timp însă se observă o mare deosebire fată de trecut: nici iarna zăpadă multă, nici în celelalte anotimpuri ploi abundente.
Altădată acest ținut era bogat în toate aceste binefaceri ale naturii. Poate că și tăierea pădurilor care alcătuiau codrii seculari este o cauză a secetei. Pe aceiași observație, locuitorii au formulat zicătoarea: „pădurea atrage ploaia”.
Când regiunea era acoperită cu păduri mari, apa se scurgea încet infiltrându-se în sol pentru a alimenta pânzele subterane, iar vaporarea se făcea pe încetul încât atmosfera ținea umezeală.
Acum însă ținutul comunei Tecuciu Kalinderu fiind complect despădurit apa se scurge repede la suprafața terenului și numai puțină merge în sol. Așadar, pădurile jucau față de apa de ploaie rolul de regulator și conservator al ei.
Din cauza lipsei de ploi la timp și a zăpezii insuficiente, în general locuitorii nu pot avea producție abundentă care să le răsplătească munca depusă și astfel comuna suferă materialicește.

APELE ȘI REGIMUL LOR
Afară de pârâul Tecuciu, nici o altă apă sau vale nu străbate satul Tecuciu Kalinderu. Această vale îl străbate de la Nord la Sud pe toată întinderea lui alimentând cu apa din fântânile săpate în apropierea albiei ei tot satul, după cum se vede în planul ridicat de inginerul B. Popovici în anul 1869.
Pârâul Tecuciu izvorăște de pe teritoriul comunei Mortalagi, jud. Argeș după ce străbate Câmpia Burdei, servind de hotar între diferite moșii. Trece prin comunele: Tecuci-Kalinderu, Dobrotești, Merișani și se varsă în râul Vedea în punctual numit Gura Ceretului, aproape de cătunul Știrbeți. În cursul său spre partea finală primește câteva pârâiașe neînsemnate ca Tecucelul și Moreșel.
Partea unde începe acest pârâu este adesea seacă, numai pe teritoriul comunei Tufeni el se formează mai pronunțat iar și aici vara seacă de multe ori cu desăvârșire.
Pârâul Tecuciu este mai tot timpul fără apă. Numai primăvara, în timpul topirii zăpezilor și în vreme de ploi mari se umple cu apă toată albia și îneacă tot ce-i iese în cale, timp de 2-3 zile, după care se liniștește și seacă. N-are izvoare decât după ce iese din sat dar cu un debit de apă redus.
Locuitorii numesc aceste izvoare „cișmele” și apa lor ce se adună în locurile mai adânci e întrebuințată la adăpatul vitelor.
Peste tot albia râului este de 7-8 metri lungime și are ambele maluri ridicate iar numai pe alocuri malul este mai jos. Cursul pârâului este însă foarte sinuos, parcurgând de la intrare la ieșire din sat un drum de 7-8 km. Panta de scurgere a pârâului Tecuciu este de aproximativ 1/1000.
Afară de apa Tecuciului care trece prin sat, moșia Tecuciu Kalinderu mai e udată de pârâul Bălacel la răsărit de sat și de Valea Adâncă la limita de Vest a moșiei. De remarcat că acum 100 de ani, Bălăcelul purta numele de Tecuciu iar Tecuciul de Tecucel. Despre acest lucru își aduc aminte bătrânii și este relatat în planul lui Teodor Paladie de la 1836 și menționat în cartea de alegere alcătuită de acesta în 1843.
Se învecinește cu această moșie pe latura de din jos, adică numai din Valea Bălăcelului sau Tecuciului și până în Valea lui Pupăza ……….
Credem că satul Tecuciu Kalinderu prin mutarea lui de pe apa Bălăcelului (atunci Tecuciu) a adus cu sine și numele apei pe care fusese așezat și i s-a dat numele de Bălăcel.
Lacuri, bălți și gârle cu ape permanente nu sunt. Cele 4-5 lacuri de pe moșia de circa 1000 mp. seacă imediat ce vine căldura. Se menține numai un eleșteu din islazul vitelor de la Deal.

SOLUL ȘI SUBSOLUL
Solul este formațiunea de la suprafața pământului sub influențele climatologice, prin procese fizico-chimice șl biologice pe contul rocilor din stratul cel mai deasupra sau a celor dedesubt ce se ivesc la suprafață într-o regiune anumită.
Comuna Tecuciu Kalinderu are sol negru de cernoziom degradat sub influența pădurii: solul acestei regiuni se reazimă pe subsolul permiabil de loess. Solul trădează și trecutul vegetației din această regiune și ultimele tendințe ale climei.
Înainte vreme această regiune a fost ocupată de păduri mari care prin acțiunea factorilor naturali pe care-l implică a schimbat aspectul pământurilor imprimându-le tot mai mult caracterul de pădure (pământ).
Cu timpul însă ținutul a fost despădurit, în urma pădurilor rămânând pământurile negre. Datorită despăduririi clima a suferit o mare schimbare căpătând caracter mai pronunțat de stepă. Această tendință se manifestă prin îngroparea solului de pădure sub solul de hummus al stepei.
Culoarea neagră a solului din comuna Tecuciu Kalinderu indică o îmbogățire de hummus. Această culoare însă ………. capătă nuanțe din ce în ce mai deschise și aceasta cu cât cernoziomul este reprezentat printr-un studii de degradare mai pronunțat, adică cu cât este mai aproape de solul de pădure.
Examinând malul pârâului Tecuciu Kalinderu se observă la partea superioară un sol negru cu structură grăunțoasă. Acesta trece pe nesimțite la un sol mai inferior căruia îi corespunde solul brun, roșcat de pădure. Sub acesta urmează un loess uscat cu foarte multe și mari concrețiuni calcaroase de unde începe un orizont format din loess gălbui, mai nisipos și cu mici congreațiuni calcaroase.
Straturile de nisip și pietriș se găsesc cam la 3-4 m în jos. Vedem deci că după sol avem de-a face cu o regiune de stepă sau antestepă, pe când după subsolul imediat, cu una de pădure, deci un dezacord între sol și subsol.
Afară de solul cernoziom degradat, pe teritoriul acestei commune se mai găsește un sol format din aluviuni, viituri sau maluri. Acest sol se ține totdeauna pe valea pârâului și se întinde pe patul pârâului acoperind toate părțile inundabile ale pârâului. în general aluviunile sunt reprezentate prin pietrișoare cu elemente de diferite mărimi și nisipuri din ce în ce mai fine.
Pe parcursul cât pârâul Tecuciu udă satul se depun cele mai fine aluviuni și avem aici nisipuri fine și argile. Aceasta din cauză că pârâul are un curs foarte leneș.

VEGETAȚIA
Vegetația comunei Tecuciu Kalinderu altă dată după cum am văzut era reprezentată prin păduri întinse. Prin intervenția omului ținutul a fost despădurit din pădurea de altă dată, rămânând numai câteva petice mai mari sau mai mici de pădure și care reprezintă resturi din întinsele lor domenii din trecut.
Codrul astăzi e înlocuit prin vegetația de antestepă predominând plantele ierboase din neamul graminaceelor, adică păioaselor, la care se mai adaugă foarte multe specii de compazee…: spini, scaieți, ciulini, peri pădureți, lemn caicesc, tei, nuc, etc.

ANIMALELE
Afară de animalele domestice de care vom vorbi mai târziu, se întâlnesc pe teritoriul acestei comune animale sălbatice care și-au ales ținta și ținut prielnic vieții șesul. Terenul fiind cultivat nu se găsesc decât animale mai mărunte care-și pot face ascunzișurile în pământ. Astfel de animale sunt: dihorul, popândacul, cățelul pământului, șoareci, cârtițe, șobolani, apoi gâze de tot felul, broaște, șerpi mici și păsări multicolore, vrăbii, rândunici, ciocârlii, sticleți, mierie, ciori, prepelițe, dropii, cocori, gâște sălbatice, berze, iepuri, vulpi și lupi.

POPULAȚIA COMUNEI TECUCIU-KALINDERU
După ultimul recensământ, numărul populației este:
La 31 decembrie 1940 erau 3.034 suflete care repartizați ar veni 760 locuitori la km2, socotind suprafața de 4 km2 pe care este așezat satul, sau 76 locuitori pe Km2 socotind satul și moșia pe care acesta o muncește și care are 40 Km2.
Această populație se împarte astfel:

Bărbați de la 15-80 ani 974
Femei de la 15-80 ani 1032
Copii de la 1 -15 ani 1028
Total 3034

Toții locuitorii sunt români de religiune ordodoxă. În trecut însă erau foarte mulți greci în comună aduși din timpul fanarioților ce domneau și stăpâneau această regiune.
Pe pisania bisericii din comuna Cățelești scrie: „Această (Dumnezeiască și Sfântă biserică ce se cinstește și se prăznuiește cu hramul «Sf. Ioniti» s-a zidit în anul 1819 din cheltuiala Domnului Atanasie Gonea și la anul 1821 întâmplându-se Zavera în țară s-au stricat…”.
Deducem de aici că în timpul Zaverei în această regiune s-au organizat Eteriștii care trebuie să fi avut lupte cu pandurii lui Tudor, unii sau alții transformând biserica în cetate de apărare.
Despre trecerea lui Tudor cu pandurii lui prin această regiune se vorbește și din spusele bătrânilor iar organizarea Eteriștilor este foarte explicabilă prin faptul că aproape peste tot erau în această regiune stăpâni greci.
La Tecuciu Kalinderu, familia Kalinderoglu și la Cățălești Nicola Jupâniatu erau grecești și dețineau întreaga moșie.
De asemenea, la Dobrotești familia Polimeridis și la Siliștea Gumești familia Goma.
Astăzi în toată comuna nu este decât un străin grec așezat aci de peste 58 de ani, căsătorit cu femeie româncă încât e socotit român.
Toți locuitorii comunei Tecuciu Kalinderu sunt agricultori afară de: doi cismari, șase croitori, trei fierari români, un morar, doi rotari care sunt și agricultori, doi fierari țigani, trei preoți, șase învățători, 60 elevi de curs secundar și 20-30 meseriași secundari: tâmplari, dogari, tinichigii a căror ocupație principală rămâne tot agricultura.
Numărul caselor din comuna Tecuciu Kalinderu este 690 revenind în medie 4 membri la o familie.
Numele mai multor familii care existau la 1833 și care se mai găsesc și astăzi sunt: Boc, Berbecaru, Birjaru, Bleoancă, Bobaru, Brăslașu, Bratu, Brutucu, Bucătaru, Budă, Bumbac, Căpraru, Cârstea, Cergă, Chimoaica, Chivără, Cimpoc, Ciolan, Ciufu, Ciulei, Cojocaru, Colcovă, Copaci, Cortel, Covreag, Craiu, Dogaru, Dorobanții, Drăcosu, Dumitrache, Giolap, Ghencea, Goanță, Jumară, Lungu, Manea, Mareș, Marin iță, Mihăilă, Moacă, Matode, Mustățea, Năsturel, Nedea, Oancea, Obretin, Vilă, Păduraru, Pană, Persu, Picu, Pisică, Pleșa, Purcel, Puțu, Radovici, Rizea, Robu, Rasu, Rudaru, Stănilă, Șerbu, Șoimu, Șovar, Șurghie, Tufă, Tatu, Trăilă, Trocan, Tucă, Ursu, Văcaru, Zăvoi, Zlatea.

MIȘCAREA POPULAȚIEI. NAȘTERI
În arhiva comunei Tecuciu Kalinderu se găsesc registrele actelor civile pe o serie de ani începând cu anul 1830. Deși mi s-a cerut să urmăresc evoluția populației numai din 1930, rugat fiind de Dl. Notar Matei Z. Popescu, am început din 1915 – 1943 deci o perioadă de 24 de ani. Perioada va fi împărțită în grupe de câte 5 ani.
NASCUȚI
Grupa 1: 381 suflete: Bărbați: 207 Femei: 174
Grupa II: 546 suflete: Bărbați: 275 Femei: 271
Grupa III: 478 suflete: Bărbați: 237 Femei: 241
Grupa IV: 481 suflete: Bărbați: 248 Femei: 233
Grupa V: 352 suflete: Bărbați: 190 Femei: 162
TOTAL: 2238 suflete: Bărbați: 1157 Femei: 1081

Deci în timp de 24 de ani s-au născut 2.238 suflete din care 1.157 băieți și 1.081 fete.
Acum 100 de ani, după actele preoților, într-o perioadă de 11 ani 1833-1844, deabia 108 născuți s-au înregistrat. Se știe însă că nici registrul nu se ținea la curent și nici sătenii nu declarau nașterile.
Repartizând născuții la numărul familiilor de 690, revin câte 4 copii în medie de fiecare familie.
Infirmii din comună sunt: un orb, trei chiori, cinci șchiopi, patru surdo-muți, patru înapoiați mintal și debili mintali șase.

MORȚII
S-a urmărit aceiași perioadă de ani împărțindu-se de asemenea în grupe de cinci ani.
Grupa 1: 495 suflete: Bărbați: 312 Femei: 183
Grupa II: 260 suflete: Bărbați: 150 Femei: 110
Grupa III: 251 suflete: Bărbați: 131 Femei: 130
Grupa IV : 290 suflete: Bărbați: 159 Femei: 131
Grupa V: 194 suflete: Bărbați: 93 Femei: 101
TOTAL: 1.490 suflete: Bărbați: 845 Femei: 645

Acum 100 de ani, tot pe perioada de 11 ani (1833-1844), după registre au fost 1.113 morți din 150 născuți în aceiași perioadă. Cauzele morții, după registre, erau lingoarea și sfrinția.
Comparând numărul sufletelor de la 30 Decembrie 1930 care era 2.665 cu cel de la 30 Decembrie 1940 (3.034), observăm că populația a crescut cu 3,69 %.
Majoritatea cazurilor de boale înregistrate în ultimul timp și care duc la o mortalitate mai mare este datorită lipsei de hrană suficientă și tuberculoza ce bântuie mai ales generațiile tinere cu plămânul fraged.

CĂSĂTORII
În timp de 25 de ani 1914-1943, au fost 546 căsătorii, adică în medie, 22 anual.
Acum 100 de ani (1833-1844), în 11 ani au fost 66 de căsătorii. De asemenea, numărul anual al căsătoriilor variază și după cum este anul: îmbelșugat și s-au făcut de toate. Dacă a fost berechet în acel an se fac multe căsătorii, și invers.
Vârsta mijlocie la care se mărită fetele este de 22 ani iar vârsta mijlocie la care se însoară băieții este de 24 ani. Pentru stabilirea vârstei medii la care se căsătoresc tinerii, am scăzut la calcule 16 căsătoriți (16 băieți și 16 fete) trecuți de 30 de ani.
Se constată că foarte mulți tineri (28%) se căsătoresc înainte de a face armata. Aceasta se explică în felul următor: fetele cu oarecare zestre, mai ales în pământ, sunt foarte căutate și să nu le scape flăcăii, cu înțelegerea părinților și de cele mai multe ori la îndemnul acestora, se căsătoresc și lasă până la liberarea din armată soțiile părinților cu care gospodăresc împreună.
Sunt cazuri când chiar băieții se căsătoresc cu fete sărace înainte de armată și aceasta pentru a lăsa ajutor părinților.
Cele mai multe căsătorii se fac toamna și iarna iar vara foarte puține. Explicația vine din faptul că ei nu concep o căsătorie fără nuntă și timpul favorabil acestei petreceri este tocmai toamna și iarna când se găsesc varză, pâine, păsări și legume.
Concubinajul este foarte redus. în prezent nu se găsesc decât patru perechi care concubinează. Acestea sunt văduvele de război care nu se căsătoresc legal căci prin căsătorie pierd pensia.
În 25 de ani s-au născut 196 copii nelegitimi dintre ………. fi legată prin căsătorie. Multi însă devini legali prin căsătoria părinților. În 25 de ani, 140 au devenit legali. Cauza care face ca multe perechi să trăiască necăsătoriti legal este lipsa de avere pentru a face nunta.
S-a identificat un obiceiu foarte urât și anume: cel care se căsătorește trebuie să facă nuntă și petrecere dar nu să se cunune. Până acum câțiva ani legătura principală dintre tineri era cununia religioasă și nunta iar nu cununia la ofițerul stării civile. Acum însă tinerii căsătoriți își fac imediat declarațiile la ofițerul stării civile.

DIVORȚURI
În timp de 25 de ani (1916-1943) au fost în comună numai șase divorțuri deci o proporție de 1.33% asupra căsătoriilor. Cauzele obișnuite sunt nepotrivirile dintre soți sau vinele care stăpânesc caracterul altor căsătoriți.

ADOPȚIUNI SI LEGITIMĂRI
În 25 de ani s-au făcut 32 de adopțiuni și s-au legalizat 104 copii.

IMIGRAȚIUNI SI EMIGRAȚIUNI
Sunt singurele forme sociale care nu frecventează în comuna Tecuciu Kalinderu. În 25 de ani s-au așezat în comuna Tecuciu Kalinderu 24 bărbați. Toți aceștia au venit după soții și au rămas în sat la noi. Ei trăiesc în armonie cu ceilalți săteni.
din care jumătate sunt definitive, avându-și gospodăria în alte commune, iar restul se înapoiază la un timp.
Dintre emigrați 30 sunt în București și anume: 26 funcționari, doi chouffeuri, un cofetar și un tâmplar. Funcționarii sunt mai ales sergenți de stradă, subofițeri și la PTT.
În alte orașe sunt șase emigranți și toți subofițeri: doi la Pitești, unul la Sibiu, unul la Alba lulia, unul în Brașov, unul în Târgoviște.
Doisprezece sunt strămutați în alte sate și anume: patru în județul Teleorman, trei în județul Argeș, doi în județul Gorj și trei în județul Vlașca. Dintre aceștia trei sunt preoți iar restul funcționari.
Locuitorii nu au nevoia de a se muta la oraș căci se înapoiază după ce și-au făcut ceva bani.
Cei ce se strămută nu sunt decât funcționari care în timpul armatei devin subofițeri și sunt purtați de la regiment la regiment în diferite orașe.
Fetele nu merg la oraș și aven numai 12 cazuri când au mers ca servitoare.
Femei strămutate la sate diferite și orașe nu sunt decât prin căsătorie, după cum și la noi au venit cam în aceiași proporție.

PARTEA a III a

STAREA ECONOMICĂ. AGRICULTURA
Ocupația de căpetenie a locuitorilor este agricultura, din cauză că lipsește altă ocupație care să dea de lucru brațelor. Este baza economiei comunei Tecuciu Kalinderu deoarece furnizează nu numai produsele strictului necesar dar aduc și un venit oarecare. Ea condiționează astfel existența sătenilor.
Din punct de vedere moral, agricultura are farmecul că produce țăranului muncitor mulțumirea sufletească și dispoziția fizică și morală. Ea este conservatoarea tradițiilor și obiceiurilor.
După cum știm că în orice proces de producție economică și în agricultură factori naturali sunt: capitalul și munca.
Natura este reprezentată prin pământ, căldură, lumină, aer, umiditate și energia ce se cheltuiește. Dintre toate acestea cel mai însemnat și fără de care nu se poate face agricultura este pământul deoarece atârnă de el totodată folosința celorlalte mijloace de producție.
După întindere, prpri etăți le în comuna Tecuciu Kalinderu se împart în trei categorii: mici, mijlocii și mari și anume: 2 proprietari mijlocii (50-100 ha) cu 324 ha; 36 proprietari mijlocii (10-50 ha) cu 354 ha, 183 proprietari mici (5-10 ha) cu 1243 ha, 649 proprietari mici (1-5 ha), cu 1446 ha.
Proprietarii mijlocii am spus că sunt doi cu 324 ha și anume: Dna. Elena General Ion B. Florescu prin moștenire de la unchiul său Ion Kalinderu și Dl. General Zizi Cantacuzino prin moștenire de la soția sa fostă fiică a Dlui. N. Kalinderu și care a moștenit-o la rândul ei de la unchiul său Ion Kalinderu.
Proprietari mari mai sunt în comună deoarece moșia fostă Ion Kalinderu s-a divizat prin expropriere și împroprietărire, moștenire și cumpărare. Mai înainte până la 1864 întregul teren al comunei de circa 4000 ha a fost proprietatea Kalinderu, parte luată de zestre, parte cumpărată. După aceia, prin legea împroprietăririi de la 1864 și legiuizare din 1889 au dat țăranilor această moșie.
Împroprietărirea de la 1864 are ca răscumpărarea clăcii. Clăcașii nu aveau pământ, pământul de hrană îl căpătau de la proprietar în schimbul muncii și nu aveau voie să se mute de pe o moșie pe alta.
Din actele cercetate de exemplu: înscrisul din 1840 Martie 17, înscrisul din 1857 Decembrie 31, Foaia de adietă a lui Marin Logofătul din 1857 Decembrie 6, înscrisul de împărțire a averii din 1859 Februarie 9 se vede că dădeau de zestre tot felul de lucruri ca: boi, cai, pluguri, căldări, piei de bou, velințe, etc, dar în niciunul nu se spune că se dă pământ de zestre, ceea ce înseamnă că erau clăcași și nu aveau pământ.
În înscrisul de la 1840 Martie 17, prin altele se dă de zestre și grădina de pruni cu tot cuprinsul ei, adică trei grădini. Dar prin aceasta se înțelege o parte din terenul care înconjoară casa (ograda) cultivată cu pruni. Dau mai jos cuprinsul acestui înscris:
„Încredințez eu, Marin Radu Ispravnicelul cu înscrisul meu la mână pe ginere-meu Marin lorgu Sia Draguie pentru ca să se afle toate ce am dat de zestre prin chezasia cu Badea Bumbac, acum mă leg ca le voiu răspunde toate arăturile de mai jos, prin mărturiile de mai jos iscălite anume și pentru a fi crezut și până am zile răspund toate arăturile și dările ce am dat azi la vremea căsătoriei fetei mele prin cuvânt vă dau și am iscălit.
1840 Martie 17, anume: patru boi de plug, două vaci, două iepe, doi cai, un car cu fierul cum se află, un plug cu fiarele lui, trei caldări cum se află, una mare ca să fie stăpânitor, gradina cu pruni cu tot cuprinsul, adică trei grădini, două hambare, una de mălai și una de grăunțe și toate cuprinsurile casei mele sub mâna ginerelui meu … (indescifrabil)… avea nimic supărare pe ginerele meu, întrucât dau acestea arătate cu sufletul meu și martorii ce se vede iscăliți:
Eu Radu Ispravnicelul am pus degetul

Eu Tudor Bumbac adeverez
Eu Padu Alecu martor
Eu Badea Bumbac chezaș
Eu Gheorghe Alecu
Eu Popa Stanciu am scris cum s-a auzit

Eu, Marin Logofete am primit cuprinsurile acestui zapeș ca o adictă”

Prin legea pentru împroprietărirea țăranilor decretată în anul 1864 în timpul domniei lui Cuza, locuitorii au primit o bucată de pământ suficientă poate, pentru existența lor primitivă de atunci, dar care le-a fost foarte neîndestulătoare mai târziu.
În acel an au fost împroprietăriți în comună 235 inși cu 1042 ha. Pentru repartizarea suprafeței ce trebuia să primească fiecare, țăranii au fost împroprietăriți cu trei categorii după numărul de vite ce aveau fiecare. Întinderea pentru fiecare din aceste categorii s-a stabilit astfel:

I. Un țăran are 4 boi – 5 ha 51 ar;
II. Un țăran are 2 boi – 3 ha 22 ar;
III. Un țăran pălmaș cu o vacă – 2 ha 30 ar;
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
și pe numărul de vite ce avea fiecare:

87 inși cu câte 4 boi
121 inși cu câte 2 boi
19 inși cu brațele
5 inși cu locuri de casă
o văduvă cu loc de casă
2 nevorstuici (?) cu loc de casă.
2 biserici cu 68 pogoane: 34 ha

Total 235, toți cu 2038 ½ pogoane sau 1042 ha.
Iar în satul Cățelești, cătun al comunei Tecuciu Kalinderu în acea vreme, s-au împroprietărit 10 inși cu 4 vite, 8 inși cu 2 vite, total 18 inși cu 89 ½ ha.
Faptul că prin legile de la 1878 și 1879 se dă voie ca sătenii să poată vinde pământul comunei ori altui sătean din comună, a avut ca urmare că o bună parte din săteni au rămas fără pământuri.
În decursul timpului de la împroprietărirea de la 1864 proprietățile s-au divizat foarte mult atât prin dreptul de moștenire cât și prin dreptul de înstrăinare. Astfel se constată că din 235 ha împroprietăriți de la 1864 sunt azi 690 contribuabili care au pământ din 1864 ceea ce arată cât timp s-au parcelat primele terenuri. Dintre cei împroprietăriți cu loturi din 1864 mai păstrează și astăzi loturi întregi numai patru locuitori, restul loturilor au fost divizate.
Prin Legea înstrăinării bunurilor Statului din 1889 s-a hotărât vinderea moșiilor Statului în scopul de a se forma o proprietate mijlocie și pentru acest lucru s-au vândut moșiile în loturi de câte 5, 10, 20 și 100 ha. Prin această lege s-au împroprietărit 30 inși cu 50 ha.
Cu toate aceste împroprietăriri însă până la Revoluția den 1907, locuitorii comunei în marea majoritate neavând pământ suficient erau complet la dispoziția marilor proprietari Kalinderu sau a arendașilor săi. Sătenii, proprietari mici sau chiar lipsiți de pământ, se îndeletniceau cu agricultura dar n-o făceau pe ogorul lor propriu. Pământul întins al marelui proprietar Lazâr Kalinderu le robea munca și oricât sătenii erau mai rari, cu atât constrângerea muncitorilor era mai puternică încât ei nu mai puteau să depună munca necesară bucății lor de ogor. Prin aceasta s-a împiedicat dezvoltarea și întărirea unor adevărate gospodării țărănești în această comună.
Ca să ne dăm seama că locuitorii din comuna Tecuciu Kalinderu ajunseseră în dependență totală de proprietar și că starea lor precară și economică și culturală făcuseră ca învoielile să ia o formă din ce în ce mai favorabilă proprietarului și mai defavorabilă locuitorilor, citez condițiile de învoială la moșia Tecuciu Kalinderu din 1865 Ianuarie 16, propuse de Lazăr Kalinderu cu adresă la Primăria Tecuciu și Greci-Olt:

“Cel ce va avea patru vite de plug se obliga să semene în proprietatea mea libera de la 10-15 pogoane pentru care va da dijma din rodul anului din trei una, carate la aria mea sau magazie. Va face un transport de 50 banițe fără plată la schela ce voiu cere, Va lucra 5 zile când se va cere în starea în care se va afla fără plată

Acel va avea două vite de plug se obligă a ara în proprietatea mea lieră de la 8- 10 pogoane pentru care va da dijma din trei una, carate la aria mea sau magazie. Va lucra 5 zile când se va cere în starea în care se va afla fără plată

Acel cu timpul se obligă a lucra de la 3-5 pogoane și pentru dânsele va da dijma în rod din trei una, carate la aria sau magazia proprietății Va lucra fiecare câte patru zile cu timpul și atunci când se va cere.

Grâul, orzul sau ovăzul, ori altă semănătură este dator a-l treiera, a-l vântura și a-l curăți în aria proprietății și a-l depune la marginea proprietății după analogia clailor fiecăruia.

Porumbul se va dijmui pe loc și se va duce la magazie asezandu-l în patul.

Ierbaritul pentru vitele ce vor pășuna în moșia mea liberă și pe locul ce-l voiu însemna este de 4 ½ de ………. mari si ………. 30 pentru oaie numărate la SanPetru, iar de un rămâtor câte doi lei. Pentru cositura de fân se va tocmi fiecare în parte și se va face specială tocmeală. Pentru familie care va ocupa locuri după cum mai sus s-a spus va da în cursul anului câte trei găini. Transportul se va face atunci când se va cere. Între linia răzorului ………. dintre trupul comunei și al proprietății mele, dator este fiecare care va lua locuri de arătură ca să lase un spațiu de un stânjen nelucrat ca o linie de demarcație – spre a nu se amesteca hotarele și a fi întotdeauna raionul văzut între ei și între mine neavând drept de la 1 Martie a mai călca pe acest teritoriu cu vitele lor pentru pășunare și a vatama locurile semănate; pe lângă toate acestea când voiu voi ………. proprietățile mele sunt obligați a face și acest transport cu plată, după cum s-a urmat și mai înainte fără pricinuire.

Arăturile ce se obligă a le face și fruntașii și mijlocașii și cei cu mâinile se obligă a le face tarlale fără a lăsa răzoare sau mărăcini între locuri, iar pășunarea vitelor pentru care au a răspunde prețurile prevăzute se obligă a se face numai în locuri unde nu sunt fântețe iar după ridicarea produselor vor putea pășuna pe toată întinderea moșiei.
1865 Genarie 16 București”.

După Revoluția de la 1907 care n-a avut manifestări violente în comuna datorita unui comandament militar sub comanda locotenentului Zizi Cantacuzino, trimis la timp aci prin autoritatea lui Ion Kalinderu, țăranii ajutați de un învățător inimos din sat au stăruit pe lângă Ion Kalinderu sa le arendeze lor moșia oferind o arendă mai mare. Felul defectuos în care era repartizat pământul precum și abuzul sistemului arendașesc născuse idea unei obște de arendare.
Ion Kalinderu însă mai ales sub influenta Revoluției, nu voia sa arendeze moșia sa țăranilor deoarece se gândea că această idee va provoca acestora spiritul de proprietate, refuzând să mai plătescă chiar arenda.
După multe explicațiuni și stăruințe Ion Kalinderu a fost convins în 1914 să renunțe la arendași greci și să arendeze moșia „Obștei de Arendare Ion Kalinderu”.
Această obște nu era decât o asociație de procurare în comun a pământului în care numai sarcinile pământului față de proprietar și stat se administrează în comun în timp ce cultura se face individual.
Arenda medie pe care o plătea Obștea era de 27 lei la hectar. Obștea de arendare a înlăturat pe arendaș, intermediarul dintre proprietar și muncitor care contribuie adesea la încordarea raporturilor și mai ales a avut menirea importantă că a pregătit pe țarani să fie proprietari.
Pe tot timpul existenței obștii, țăranii au fost conștiincioși în satisfacerea obligațiunilor lor față de proprietar, obligațiuni ce nu erau comparabile cu cele avute față de arendași.
Războiul cel mare aducând Legea Agrară din 1919, moșia Kalinderu a fost micșorată cu 1273 ha cu care au fost împroprietăriți 349 locuitori, iar în 1920-1922 locuitorii au mai cumpărat încă 1000 ha de la moștenitorii lui Ion Kalinderu cu 2400-3000 lei ha.
Așadar, prin aceste transformări s-a ajuns la starea actuala de azi.
Schimbarea repartiției proprietății în comuna Tecuciu Kalinderu a avut ca urmare îmbunătățirea stării locuitorilor atât din punct de vedere…………………………………………………………………………………………………………………………..
De când a apărut mica proprietate, situația locuitorilor se îmbunătățește pe zi ce trece, deoarece acum fiecare sătean muncind singur la bucata lui de pământ poate să facă pe ea o cultură mai rațională și îngrijită. Apoi și gospodăria lor este mai productivă prin aceea ca prin ea se poate dezvolta o industrie casnică și unele anexe.
De altfel este și o lege a naturii ca tot ce este al tău să-l muncești cu mai multă tragere de inimă.
Pământul care formează pentru agricultori principalul mijloc de exploatare, de el atârnând folosirea celorlalte mijloace, poate fi folosit în agricultură în chipuri variate:
Astfel, se folosesc:

3600 ha……….arături
7-8 ha……….grădini
25 ha……….vie
45 ha……….păduri
5 ha ……….plante textile
323 ha……….pășuni permanente
3600 ha……….pășune vremelnică
150 ha……….drumuri șl locuri virane

După planul economic alcătuit de inginerul R.B. Petrovici, ridicat la 15 Martie 1869, moșia Tecuciu sau Tutănești cum i se mai zicea atunci:

MOȘIA CĂȚELEȘTI
……………….. și parte din Tecuciu, din valea Bălăcelului până în pământul cedat locuitorilor după Legea Rurală.
Litera pe PLAN   Pogoane   Prăjini    Stânjeni
D           375     12       —
H           77     18      44
A           29     17      14
a          2138     16       4
1           180     5      12
           2318      21      16

Numirea locului:
D. Fânețea din acest hectar Cățălești pe lângă hectarul Răuteasa.
H. Islazul la Cățălești pe lângă pământul dat locuitorilor
A. Padurea de la Cățălești în vale
a. Pământul dat locuitorilor de la Cățălești unde le este comuna. Adică 2.318 pogoane, 21 de prăjini și 16 stânjeni pătrați, toată această moșie dintre Tecuciu și Cățălești dintre Valea Bălăcelului și Valea Budii și în lat din moșia Bălăciului până la moșia Răuteasa.

MOȘIA TECUCIU
Din Valea Bălăcelului până în Valea Adâncă.
Situarea pe PLAN Pogoane  Prăjini Stânjen     Numirea locului
A          868    7    16     Araturile-din Valea   Bălacelului până in linia hotar cu pământul locuitorilor
B          724     7    46     Araturile de pe lângă Valea Tecuciului sau a Bălacelului și până în linia capului pământului locuitorilor și până în Drumul Rușanilor
C         184     16    15     Arătură între Drumul Rușanilor și între pădure și partea dinspre Doage
D         269     8    22     Araturi dintre hotarul Doagelor. Ghimpețenilor, Ghiocenilor și până în marginea pădurii în Drumul Lacului Matalea
E          77     15    13     Arătură dintre Drumul Lacului Matalea până în Drumul Poiana pârâului
F       164 si 2288 5  12 47   51    Araturi din Drumul poienii pârâului până în Drumul Olacului
G         396     12   27     Araturi din Drumul Olacului până în hectarul Tufeni și din Islaz până în Valea Adânca.

ISLAZUL
Situarea pe PLAN Pogoane  Prăjini  Stânjen    Numirea locului
H          202    4   32      Izlazul dintre pământul locuitorilor, pădure și arăturile dinspre Valea Adâncă
K         221     12   42     Limba de izlaz în ocolul comunei pe care sunt acaretele proprietății și prin care trece drumul mare
I         12      4    12      Lacul Matălu în pădure
II         4     22   52      Lacul Zlatii în pădure
III         6     13     38     Poiana din opritură
IV        10     10    —      Poiana Părului
         460     20    14

PĂDURILE
Situarea pe PLAN  Pogoane  Prăjini Stânjen   Numirea locului
L           87    20    —   Braniștea dinsore Tufeni
M          717     10   38    Braniștea mare din Drumul Doagelui și Rușanilor până spre Valea Adâncă
N           34    32   26    Braniștea dinspre ocolul comunei în izlazul proprietății cu litera pe
O           6      20         Braniștea popii de lângă Valea Tecuciului și hotarul locuitorilor
            846     15    10
1           4      12   11     Grădină și vie
2            1      6    12     Hanul și casele
3           —      16    —     Biserica din Deal
4                   5    38     Magazia
5            3      1    18     Aria
6            5      9   49     Pătulele
7           27     17   59     Poprite de proprietar în ocolul comunei Tecuciu oriunde va voi

Adunarea sumelor pogoanelor în total al moșiei Tecuciului cu toate numerele ei.
Situarea pe PLAN  Pogoane Prăjini Stânjeni   Ce calitate de loc
1            1655   16    —    Toate arăturile din moșia Cățălești
2            2685  1    24    Toate arăturile din moșia Tecuciu
3           375  12     —    Fânețele din Cățălești
4           77   18     44    Izlazul din Cățălești
5           460  20     14     Pădurea din Cățălești
6            29    17    14      Izlazul din Tecuciu
7            29    17    59     Pământul ocupat de acareturi
8           846   15    10    Pădurile din Tecuciu
9           180    5     12    Pământul locuitorilor din Cățălești
10           2101   3     —    Pământul dat locuitorilor din Tecuciu
11           113    —    —    Drumurile din arături și malurile apei
            8555   7    15    Moșia Kalinderoglu

Astăzi majoritatea terenului este arabil. Suprafața medie semănată în ultimii cinci ani a fost de 3600 ha și anume:
2000 ha cu grâu, 1000 ha cu porumb și 600 ha cu ovăz și diverse.

Producția medie în ultimii cinci ani este:
– grâu în 2 000 ha a produs 20.000 hi ………….10 hl la ha
– porumb în 1 000 ha a produs 12.000………… 12
– ovâz 600……………………………. 9.600 ………….16

Sistemul de exploatare al terenului agricol din care Tecuciu Kalinderu este extensiv. Se ară, se seamănă, se recoltează anul acesta ca și anul trecut la date determinative. Nu se cultivă decât un soiu de plante pe toată suprafața arată.
În vederea producției se depun mai multe lucrări: Cea mai de seamă în agricultură este aratul. Aratul ogoarelor se face în bune condițiuni cu patru vite, la o adâncime de 3-15 cm cu pluguri bune. La grâu se fac două arături: una de ogor și una când se seamănă. Întotdeauna la arătură se ține seama de umezeală ca ea să se facă mai ușor. Urmează semănatul. La care se ține seama în primul rând de sămânța care se aruncă în pământ.
– Varietățile de porumb ce se seamănă: dinte de cal
– Varietățile de grâu ce se seamănă: alb de banat
Toate semințele au fost introduse de „Obștea de arendare Ion Kalinderu” care s-a ocupat timp de 10 ani de exploatarea acestei moșii. Semănatul se face de obicei cu mâna și foarte rar cu mașina. Din obișnuință locuitori le refuză deși sunt în sat vreo șapte-opt. De la semănat până la recoltă se mai fac lucrări ca: plăvitul sau smulgerea buruienilor, iar la porumb prășitul cu prășitoarea sau cu sapa și mușuroitul care se face cu rostul ca să adune pământul în jurul plantelor, deobiceiu porumbului ceea ce le simplifică dezvoltarea rădăcinilor și le sprijină contra vântului.
Exploatarea terenului agricol se face în trei feluri: în regie, prin arendare sau în dijmă. La noi se muncește majoritatea pământului în regie, circa 70 ha arendează și 200 ha în dijmă. Durata contractelor de arendare este de trei ani iar condițiile de arendare, relativ la plata impozitului, sunt în sarcina arendașului. Prețul arendei este de 1.000 lei la ha. În dijmă se exploatează cele două proprietăți ale moștenitorilor Kalinderu: Elena Gral. Florescu și Zizi Cantacuzino. Condițiile de dijmă și alte tocmeli sunt de regulă mai grele decât cele legale din cauza lipsei de teren. Astfel, dijma este: una și una, adică jumăte proprietarul și restul muncitorul, plus sămânța pe care o pune muncitorul fără să i se restituie. Deose…. de dijmă se mai face la 2-3 ha, încă ½ hectar muncă fără plată și fără dijmă decât numai nutrețul adică hrana vitelor.
Dijma între săteni și proprietar se face la grâu după ce s-a treerat (boabe) iar la porumb după ce s-au curățat știuleții.
Muncile se plătesc proporțional cu timpul. în general locuitorii muncesc prea puțin. Zilele de muncă se evaluează la maximum 100 zile cu aratul, semănatul și treeratul și culesul. Aproape 100 de zile le petrece țăranul într-un „dute vino” fără rost și restul de 165 zile le petrece dând la vite nutreț și stând împrejurul casei căci câmpul este supt zăbadă.

GRĂDINĂRIA
Alt mod de a folosi terenul este grădinăria.. Deși în comună sunt locuri de grădinărie cu întinderea de 30 ha, totuși nu se cultivă cu zarzavaturi decât circa 7-8 ha. Un singur proprietar cultivă 3 ha, cu diferite zarzavaturi atât pentru acoperirea nevoilor proprii cât și pentru vânzare. Fiecare locuitor își cultivă pentru a avea când îi trebuie. În anii trecuți terenurile se arendau bulgarilor cu 4000 lei ha. Acum se observă o apropiere a grădinarilor români pe care educația îi va face să-și dea seama de însemnătatea grădinăriei.

POMI RODITORI
Este o cultură cu totul neglijată. Abia patru-cinci oameni se ocupă serios de această cultură. Pomii cei mai însemnați ce se cultivă sunt; corcoduși, vișini, pruni și foarte puțini meri și peri de vară. De cele mai multe ori cultura se face întâmplător și mai mult pentru ornament.

VIȚA DE VIE
În comună sunt 25 ha ce se cultivă cu viță de vie dintre care două ha cu viță altoită iar restul cu hibrizi. Altădată nu s-a cultivat la noi via și acum se încearcă pentru prima dată această cultură. Toate viile fiind puse de curând, abia de 3-4 ani ne dau rod satisfăcător. Astfel cam 300 …. la ha. Viile se sulfatează dar numai cele altoite, căci cele directe nu se mănează. Culesul viilor se face la începutul lunii septembrie și struguri culeși se calcă în linuri cu picioarele, neavând aparate speciale pentru fabricarea vinului.

PĂDURI
În cuprinsul moșiei sunt două trupuri de pădure: Lăstarul de 30 ha și Drăgaciu de 15 ha. În total 45 ha de pădure. În trecut pădurile se întindeau pe o suprafață mai mare după cum arată planul inginerului Paladie 1836 și B. Petrovici 1869. Acum 60 de ani pădurea avea o întindere de 500 ha. lată mâna distructivă a omului ce s-a găsit să prăpădească podoaba această a naturii.
Lăstarul are numai ………. de deal, Drăgaci fiind de luncă are tot felul de arbori: stejar, ulm, frasin, arțar, fugastru și plop.
Ambele păduri aparțin la trei proprietari mijlocii. Lemnele în localitate se vând cu 8000 lei stânjenul sau opt stei – circa 3000 kg.

PLANTE TEXTILE
Dintre Plantele textile se cultivă mai intens cânepa iar inul mai puțin. Acum își face apariția și bumbacul. întinderea cultivată cu cânepă este de 6 ha iar de in 4 ha. Producția nu se vinde rămânând dă de întrebuințeze pentru uzul femeilor. Nici cânepa, nici inul n-au topitorii speciale, topindu-se primitiv în gor…le.

VITELE ȘI PĂȘUNATUL
Mijlocul cel mai puternic de exploatare în agricultură sunt vitele de muncă. Cea mai răspândită este boul. Pe lângă bou mai sunt și alte animale pentru reproducție sau lapte, carne lână și anume: oi, porci, capre.
Numărul animalelor domestice la ultimul recensământ din anul acesta este următorul:
Armăsari: 4, iepe: 100, cai: 70, mânji: 60, vaci: 250, mânzate: 100, boi: 800, junei: 200, berbeci: 300, oi: 5000, scroafe: 250, porci: 1000.
Din cele 800 de familii, 80 de familii au câte patru vite, 100 câte trei vite, 500 câte două vite, iar restul de 120 se ajută cu ceilalți locuitori. Vitele sunt în majoritatea cazurilor insuficient îngrijite, atât ca adăpat și curățenie cât și ca hrană.
De aceea nici nu sunt vite frumoase în sat decât foarte puține. Izlazul comunal nu este suficient pentru pășunatul vitelor de aceea locuitorii seamănă și lucernă.
Lucerna se cultivă pe o întindere de 25 ha dând 5.000 kg la ha. Pășunatul unei vite mari se face cu 200 lei și 100 lei de oaie.

ALBINĂRiTUL
În trecut sătenii se ocupau cu albinăritul. Astăzi din cauza agriculturii ce a căutat să cultive toate terenurile și n-au mai rămas flori din care albinele să-și ia nectarul.
În comună mai găsim 140 stupi empirici și 87 sistematici.

INDUSTRIA
În afară de morărit și industria casnică, comuna nu cunoaște o altă industrie. Morăritul este legat de producția abundantă de cereale din localitate care se macină pentru a face pâinea și mămăliga cea de toate zilele. În comună există o singură moară țărănescă cu motor și burat pentru curățirea seminței.
Săteni își macină produsele lor la moara din sat și cei mai mulți la moara sistematică a D-lui. Inginer Vladimir unde se macină făină calitatea I și II.
Dar în afară de morărit, cea mai răspândită industrie este cea casnică care se întemeiază pe produsele animale și vegetale.
Dintre industriile casnice se exercită în comună țesutul și lucratul bumbacului și borangicului. Pentru țesut fiecare familie are războiul ei. Comerț nu se face cu aceste produse și fiecare îl ține pentru el în casa sa.

COMERȚUL
Singurele obiecte ce formează obiectul unui comerț intens sunt cerealele. Astfel, locuitorii din produsele ce le obțin pe proprietatea lor, își opresc cantitățile necesare pentru hrană și semănat iar prisosul îl vinde. Prețul astăzi este 227.500 lei vagonul de grâu și porumb la fel iar ovăzul 150.000 lei vagonul.
Un alt comerț destul de întins se face în comună cu păsările și ouălele căci fiecare locuitor are mai mult de 20 de găini.
Stabilimente de comerț avem 5 cârciumi care vând amac dol vin și 1500 dol țuică. Mai avem în comună șase comercianți de mărunțișuri și doi negustori ambulanți. Pentru vânzarea sau cumpărarea mărfurilor locuitorii frecventează târgurile săptămânale din: gara Balaci – 10 km ce se face gara Miroși ce se face lunea și Roșiori-de-Vede ce se face vinerea. Deasemenea bâlciurile periodice mari care sunt la: Balaci 5 km de Sf.Petru și Pavel, la Miroși de Sf. Gheorghe și Cuvioasa Paraschiva, la Dobrotești de Sf. Dumitru iar la Tecuciu Kalinderu la Drăgaica și Sf. 40 Mucenici.
Aceste două bâlciuri periodice din localitate sunt foarte vechi înființate, în anul 1847, după cum se poate vedea din Buletinul Oficial al Principatelor Țării Românești nr. 39 din 2 Iulie 1847.
„Prin săvârșirea cuvenitelor formalități dându-se voie D-lui Pitor… Lazar Kalinderoglu a înființa pe moșia sa din comuna Tecuciu Kalinderu din județul Teleorman, două bâlciuri peste an: unul la 27 Iulie, ziua Sf. Pantelimon și altul la 9 Martie, la 40 Mucenici, se face tuturor deobște cunoscut ca aceste bâlciuri au a fi slobozite de toate drepturile proprietăricești în curs de vreme după propunerea făcută de însuși proprietarul prin jalba sa către departament”.
Numărul 2858, Anul 1847 Maiu 26 – Departamentul treburilor din năuntru”

După o publicațiune făcută însă de proprietar din anul 1847 ar rezulta că bâlciurile fuseră mai vechi căci zice: „ca aceste bâlciuri vor urma ca și în trecut dându-se drept a se vinde și vite”.
În trecut, în afară de aceste două bâlciuri periodice, mai existau și mai este și un bâlciu de Duminica Tomei după cum resultă din Buletinul Gazetei Oficiale din 24 ori 18 Aprilie 1846:
„Prin săvârșirea obișnuitelor formalități s-au dat slobozenie D-lui Lazar Kalinderoglu a înființa un bâlciu peste an la (Duminica Tomei din comuna Tecuciu, județul Teleorman unde se afla moșia sa.
Deci se face de obște cunoscută această știință,
N. 1852 anul 1846 Aprilie 15 Departamentul treburilor din năuntru”.

Bâlciul de la Duminica Tomei este menționat și în Dicționarul Geografic al lui Georgescu Paladie. Astăzi acest bâlciu numai există. Bâlciurile sunt foarte cercetate de săteni care le vizitează atât pentru vânzarea produselor și cumpărarea obiectelor necesare cât și pentru distracție.

CAPITAL ȘI CREDIT
Până acum câțiva ani (1827-1938) sătenii au avut credit de ajuns la banca populară, Cooperativă și la Obștea de Arendare locală, fără să întâmpine vreo greutate. Începând însă de prin anii 1929-1930 ei au încetat de a-și plăti datoriile la timp datorită curentului general și se înțelege că nici credit n-au mai găsit ulterior.
Astăzi ei nu se mai pot împrumuta căci nimeni nu-i crede. Banca populară din sat denumită „Dr. N. Kalinderu” a fost înființată în anul 1906 de către Pr. Stan Marinescu și învățătorul Traian Ștefănescu. Sătenii au foarte puține depuneri la această bancă, abia 580.562 lei capital social de la 186 societari și 97.904 lei depuneri spre fructificare. Majoritatea capitalului social și depunerile aparțin intelectualilor din sat. Țăranii din principiu nu și-au depus veniturile ci și le-au transformat în proprietate rurală, etc.
În schimb foarte mulți săteni sunt împrumutați la această bancă cu sume procurate de aceasta de la Banca Centrală Cooperativă, de aceea nefiind depunerile lor nu-i interesează dacă banca pierde prin nerespectarea obligațiunilor sau conversiunei.
Ei nu văd în bancă și în Cooperativă decât un cămătar deși acestea nu le-au luat dobânzi mai mari decât cea legală de 14% pe când diverșilor ce împrumutau bani au trebuit să le plătescă și 40%. Mulți s-au împrumutat cu condiția ca drept dobândă să dea teren de muncă, circa 1 ha la 2 000 lei celui care i-a dat banii. Alți dau produse drept dobândă.
Cauzele datoriilor sunt cumpărări de pământuri și vite și unelte agricole. Vânzări silite de proprietăți nu sunt căci au fost oprite de legea lichidării datoriilor agricole din Aprilie 1934.

IMPOZITE. FINANȚELE COMUNEI

Impozitele anuale care sunt impuse locuitorilor sunt:
⦁ …………………………….Lei 394.039
⦁ …………Lei 405.802
⦁ Lei 411.726
⦁ Lei 423.738
Din aceste impozite anuale curente, rămân neîncaste anual (rămășițe) și anume:
⦁ …………Lei 294.115
⦁ …………Lei 277.094
⦁ …………Lei 222.146
⦁ …………Lei 285.432

Perceperea impozitelor se face foarte greu din cauză că impozitele sunt mult mai mari decât puterea de producție și de plată a impozitelor. Din această cauză sunt rămășițe pe câte trei-patru luni sau ani întregi. Sătenii în general le văd apăsătoare și le plătesc cu multă greutate.
Veniturile comunei sunt azi de 340.562 lei iar cheltuielile de 325.464 lei.

PARTEA a IVa

ETNOGRAFIA COMUNEI TECUCIU KALINDERU

ASPECTUL COMUNEI
Privit de departe satul pare sub forma unui pâlc de verdeață destul de întins din care ies ici și colo acoperișurile albe sau roșii ale caselor.
De aproape distingem lămurit în stânga și în dreapta cele două sate din care este formată comuna: Tecuciu din Deal și Tecuciu din Vale. La mijloc, între ele, unde locul este mai jos și mai gol nu ne apare în fată decât o clădire mare și nouă ce cuprinde: Primăria, Ateneul Popular, Banca Populară, Cooperativa veche și o clădire veche, masivă, ascunsă între pomii vechiului conac al moșiei, înconjurat cu acareturi răsfirate pe mari întinderi.
Imediat dincolo de Primărie putem vedea o grădină în mijlocul căreia se găsește monumentul eroilor din sat căzuți în Războiul cel Mare, iar în spatele ei biserica din deal. Celelalte case și gospodării se înșiră ca mărgelele delungul văii Tecuciului revărsându-se în lături pe dealurile ce întovărășesc pe ambele părți această vale.
larna, în zilele de lucru, comuna este pustie, pe alocurea câte un țăran grăbit de gerul aspru mai dă aspectul unui sat ce doarme, colindând pe o uliță. Celelalte anotimpuri locuitorii forfotesc de colo până colo, căci acum au de făcut cele mai multe munci ale anului.
În zilele de sărbătoare, oricare ar fi anotimpul, viața ulițelor este mai intensă, căci locuitori satului, mai ales fetele și flăcăii se îndreaptă în perechi sau grupuri, gătiți în haine de sărbătoare către poiana din mijlocul satului unde se găsește hora satului – jocul copiilor – locul de sfat al bătrânilor.

ÎMBRĂCĂMINTEA
Îmbrăcămintea sătenilor de altădată era mai românescă. Era mai complicată, era mai expresivă. Astăzi ea s-a simplificat prin influența îmbrăcăminți de la oraș.
Îmbrăcămintea obișnuită a locuitorilor este: căciulă de mie în cap rotundă sau lungă, pălăria de postav sau de paie vara. Cojoc sau haină, miatean (?), dulamă cu pantaloni iarna; cămașă lungă până la genunchi și izmene de pânză vara.
Astăzi, ca și în trecut, săteni se încing peste cămașă cu un brâu roșu lucrat din lână. Peste brâu, unii poartă un chimir lat de 10-12 cm care se încheie în față cu curele trecute prin trei catarame de alamă, iar alții peste brâu se încing cu bete de lână țesute în războiu.
Pentru ploaie și iarnă sătenii poartă „ipingele” adică o haină lungă fără mâneci, ca o pelerină, lucrată în casă din aba cu chipăneag, un fel de glugă prinsă de gulerul acesteia și care atârnă pe spate.

INCĂLȚĂMINTEA
Bărbații atât iarna cât și vara poartă ciorapi de lână sau obiele cu opinci. În zi de sărbătoare poartă ghete sau bocanci. Prea puțini umblă în ghete sau bocanci. Unii în timpul verii poartă numai ciorapi sau piciorul gol.

PORTUL FEMEIESC
Femeile poartă o cămașă din pânză de bumbac formată din două foiu late, lungi până aproape de gleznă și unite cu doi clini printr-o cheie lucrată cu iglița sau cu acul, care pe lângă încheieturi are motive românești cusute cu diferite culori.
Poalele cămășii sunt lungi și largi din patru foi care se îngustează înspre mijloc, în zilele de sărbătoare îmbracă iile cusute numai cu mătase fir și fluturi galbeni. Femeile, ca și bărbatul, se încing peste cămașă cu un brâu roșu de lână peste care pun bete. Afară de aceasta mai poartă și fustă, formată din mai multe foi încrețite în partea de sus, la mijloc. Fustele se fac de obiceiu din stambă și numai femeile mai bătrâne mai poartă fustă de lână țesută în casă și șorț de stambă. Acum însă stamba lipsind, mai toate femeile se îmbracă în lână.
larna, în zilele de lucru, femeile și bărbații poartă flanele care se mai numesc și zabune, lucrate în cârlige din lână toarsă și bluze lucrate din stambă.
În zilele de sărbătoare, femeile tinere și fetele poartă paltoane iar cele mai în vârstă poartă scurteici. Scurteica este o haină lungă de culoare roșie sau maro, căptușită cu blană, iar la guler are o piele de vulpe. Dacă ar însemna să descriu portul femeiesc în întregimea lui, lucru ce constituie o artă națională, ași face o lucrare.

ÎNCĂLȚĂM1NTEA
La femei este aproape identică cu a bărbaților. Vara, în zilele de lucru, femeile umblă de regulă desculțe. Iarna ele poartă ciorapi de lână sau de bumbac cu călțuni. Pe lângă ciorapii de lănă șl de bumbac pe care ele și le lucrează mai poartă și ciorapi de mătase vegetală cu ghete sau pantofi de piele. Aceasta se întâmplă în zilele de sărbătoare.
Femeile și fetele își acoperă capul fie cu o basma de culoare neagră numită „dermea” care poate fi și albă. Cea mai mare parte din îmbrăcămintea de toate zilele o confecționează femeile în casă din bumbac sau lână. După Războiu cel Mare, foarte multe cumpără pânza de-a gata ……………….. tot felul de țesături și îmbrăcăminte și găteală. Lipsa de bumbac însă face să nu se mai lucreze în războiu decât pânza de tort.
LOCUINȚA
În vremuri îndepărtate, sătenii fiind clăcași pe moșia boierului, nu aveau loc propriu și erau siliți să-și înfigă parul în pământ străin unde îl lăsa și pe cât timp îi suferea stăpânul pământului.
În condițiuni de acestea țăranul clăcaș nu-și mai făcea casă din material solid ci locuință pentru a-l adăposti efemer – „bordeiul”. De îndată ce s-a făcut împroprietărirea de la 1864 și cele ce au urmat după aceasta, sătenii și-au schimbat locuința de până atunci – bordeiul, în casă cu două camere. La această schimbare a contribuit și Statul prin Legea Sanitară care obliga pe țărani să-și construiască locuințe mai igienice și mai salubre.
Ca o tranziție de la bordeiu la casa de azi au fost casele mici acoperite cu paie sau coceni, cu ferestre mici și fixe și cu pământ drept pardoseală.
Până acum 10-15 ani, majoritatea caselor erau învelite cu paie sau coceni. Azi, n-a mai rămas Toate s-au refăcut și învelit cu tablă sau cu șindrilă. În comună sunt 350 case cu două camere.
Al doilea tip de casă este cel cu trei camere, repartizate astfel: două camere de locuit iar între ele o tindă. Acestea sunt în număr de 250, restul de 10 case au peste trei camere. Toate sunt văruite cu var alb atât pe dinlăuntru cât și pe dinafară. Văruitul se face la sărbătorile mari ale anului: Paște, Sf. Maria, Crăciun.
Ușile și ferestrele în cea mai mare parte sunt vopsite în diferite culori și numai puține sunt nevopsite.
Toate casele sunt cu fața le Miazăzi și așezate de obiceiu lângă stradă având fiecare casă curtea de circa ¼ ha. Curțile sunt împrejmuite cu scândură.
Paralel cu casa făcându-i fată sau în prelungirea ei se înșiră fie independente, fie sub același acoperiș în linie dreaptă celelalte oleaburi: hambarul, pătulul și cotețul. Afară de vreo 50-60 gospodării sau gospodărite fruntașilor, restul sunt simple, reducându-se numai la casă și coșare.

MOBILIERUL
Mobilierul obișnuit al casei este următorul: un pat de scânduri pus pe pari bătuți în pământ în fundul camerii de dormit, pat ce se numește ,,patul cel mare”. La un capăt al acestui pat se pune lada cu albituri și velințe iar la celălalt capăt altă ladă sau numai velințele. Un pat tot din scânduri lângă peretele de Miazăzi și unul la peretele de Miazănoapte. Paturile sunt acoperite cu rogojini sau velințe. Saltele nu prea cam există și e înlocuită cu rogojina. Peste 150 case au paturi mobile de lemn de brad lucrate în sat, cu saltele și plăpumi.
Cei mai mulți se învelesc cu pături de lână.
Fiecare casă are o masă rotundă, scundă, de 30 cm în jurul căreia stau toți ai casei și mănâncă. Numai 15-20 familii au mese înalte de 80 cm și cu scaune înalte.
Iluminatul se face numai cu petrol, cu lampă No. 5 și prea puțin No. 8 sau 11. În general săteni se ocupă cu multă atenție de îngrijirea și înfrumusețarea caselor: te farmecă modul simplu cum știu toți să-și împodobească pereții din cameră căci pretutindeni se văd fel de fel de ștergare, scoarțe și altfel de produse ale industriei casnice.

HRANA
Hrana este în general simplă și se hrănesc cu zarzavaturi, păsări, ouă, brânză, lapte, pește, mămăligă și pâine, Iarna mai ales hrana este varză acră aceea pe care fiecare sătean și-o pune la acrit în pivniță, murături, ceapă, praz, sfeclă și cartofi.
Carne se mănâncă cam o dată pe săptămână, deobiceiu Duminica, când orice rumân taie un pui de găină. Nefiind măcelărie, se consumă mai mult carnea de pasăre. De aceia păsările nu lipsesc de la nici o gospodărie. Fiecare familie are peste 50-60 de găini pentru carne și ouă și un porc de 100-120 kg. Hrana cea de toate zilele a locuitorilor este mămăliga, pâinea rămânând în cantitate prea mică mai ales acum când grâul lipsește.

CĂILE DE TRANSPORT
În trecut comunicația se făcea foarte greu căci n-aveau mijloace de transport și ce aveau erau rudimentare. În același timp, din cauza drumurilor care erau nepietruite, pe timpurile ploioase roatele carului intrau până la osie. în loc de cale ferată și telefon existau poștele și ștafetele. Poșta se mai numea și „menzil” iar căruța „olac” de unde și drumul vechiu „al Olacului” sau drumul poștei care se poate vedea pe planul moșiei Tecuciu Kalinderu ridicat de inginerul Teodor Paladi în anul 1836.
Drumul Olacului sau vechiul drum al Craiovei, începea de la comuna Tecuciu, venind dinspre Slatina de unde avea trei stațiuni sau popasuri: la Greci-Olt, Șerbănești-Olt și Tecuciu Kalinderu-Teleorman și apoi la Ciolănești-Teleorman, Lada Teleorman de unde trecea la comuna Talpa-Vlașca, de aici lua direcția spre București. Acesta era drumul pe care se făceau cursele poștale și călătoriile.
Drumul Olacului este trecut și în actul de hatornicie al moșiei Tecuciu din anul 1836 Maiu 20 din condica de hatornicie a lui Lazăr Kalinderoglu și anume:
„și-au trecutu Valea Tecuciului în gura Pleșii unde este și tot spre Rsarit au trecutu drumul Olacului și-a mers la piatra din răzorul popii Ion Rosculescu și de acolo…………… ”
Din acest Drum al Olacului, cel mai însemnat drum în trecut, nu se mai vede astăzi nici o urmă căci a fost acoperit de brazda plugului și de drumurile noi care fac legătura între satele vecine.
Un alt drum din trecut, care mai există și azi dar care numai păstrează numele din trecut este „drumul bătrân al lemnelor”. Acest drum este menționat în actul de hotărnicie al moșiei Tecuciu din anul 1836 Maiu 20 și anume:
„Hotarul de la Valea Adanca sau Tecucelul este la plopii mărunți de lângă bunul bătrân al lemnelor care drum se pazea de hotar între aceste doua moșii………………………………….”
Astăzi căile de comunicație ce brăzdează comuna sunt: șoseaua vecinală Balaci-Tecuciu care la ieșirea din comună se ramifică în șoseaua vecinală care duce în comuna Tufeni, șoseaua vecinală care duce în comuna Dobrotești și apoi Stoborăști, după cum se arată pe harta topografică Miroși și Glavaciocul. Șoselele sunt întreținute relativ bine și pietruite încât transportul și circulația se fac ușor.
Pentru transportul pe CFR se folosește gara Balaci la 10 km de sat. Drumul la gară trece prin comuna Bălăci. Circulația în legătură cu nevoile de transport se efectuează: cu carul cu boi, cu brișcă cu cai și iarna cu sania. În toată comuna sunt numai două-trei trăsuri și 20-30 briști cu cai, restul având căruțe cu boi.
Transporturile le fac sătenii numai în interesul lor personal. Se fac și transporturi pentru câștig și anume numai de către 20-30 săteni care au brișcă.

VIAȚA SOCIALĂ
Comuna își mărginește înfățișarea ei culturală (socială) la nivelul celor mai multe sate din regiune, având o caracteristică de independență în aspirații în preocupări deoarece este lipsită de legături cu celelalte sate sau chiar atunci când interese ca anume nevoi imediate economice sau politice le-ar reclama.
Asemuirea dintre bărbat și femeie se face obișnuit prin căsătorie. Tinerii însurați se cunosc de obiceiu de vreme îndelungată încât celebrarea căsătoriei nu face decât să sfințească prietenia în legătura de soți.
Mulți tineri când găsesc o fată cu oarecare zestre mai ales în pământ pentru ca să n-o scape cu înțelegerea părinților și de multe ori la îndemnul lor se căsătoresc chiar înainte de armată. Numărul concubinilor este redus, trei cazuri.
În familie atotputernicul este tatăl care dictează întocmai cum la familia patriarhală el era cel care avea cuvântul. Copii ascultă fără șovăire de acesta. Femeia este fără odihnă. În timpul muncilor de vară ea se scoală devreme înaintea tuturor, pregătind mâncarea, îmbracă și-și hrănește cu devotament copii, după care pleacă la câmp, odată cu ceilalți și lucrează la rând cu ei toată ziua. Seara, la culcare e cea care rămâne ultima, pentru a spăla vasele, a cârpi o haină, un ciorap sau a aranja cele necesare pentru a doua zi.
În timpul iernei pe când ceilalți membri ai familiei își petrec vremea cu șederea sau puțină muncă ce constă în îngrijirea vitelor, femeia lucrează de dimineața și până noaptea târziu în războiu, țesând pânza, din ie sau cânepă. Soba o încălzește din miezul nopții ca dimineața să fie cald. Bărbații însă nu se poartă uman cu femeile care întrețin în familie cultul dragostei, al credinței și al tuturor sentimentelor. De aceea soțiile au mare frică și respect față de bărbat. E o reminiscență de la latini. Evident sunt și cazuri contrare când femeia supără încontinuu pe bărbat care după cum se zice „îl ia frica”.
Divorțurile sunt foarte rare și aceasta din cauză că cei ce se căsătoresc se cunosc mai dinainte și își văd cusururile. Copii iau și ei parte la munca câmpului așa că împărtășesc și ei din greutatea pentru procurarea existenței.
Lipsa de cultură și mai ales dictonul „Cum am trăit eu să trăiască și ei” pun piedici în formarea caracterului moral. Din mică copilărie copii trebuie să muncească din greu. Astfel, de pe la vârsta de 5-6 ani și până la vârsta de 9-10 ani le dau în seamă îngrijirea vitelor pe care le duc la păscut. De acum înainte pun pe copii la munci adeseori prea grele. Iau parte activă la muncile agricole care cad în sarcina părinților. Deci fizicește cer de la fragedul copil ca sufletește să nu aibă nici o pretenție.
Înafară de muncă, copii n-au anumite restricțiuni din partea părinților și fac astfel ceea ce doresc. Copii aud pe părinți înjurând și împrumută și ei aceste influențe țigănești. Foarte puțini își dau copii la școală și din această cauză analfabetismul face ravagii. Îi țin mai mult pe lângă ei dându-le astfel educația și instrucția.
Educația și mai ales autoritatea se manifestă prin mijloace inferioare, brutale, ci nu prin exemple sau convingeri morale. Copii mai mult se tem decât respectă. Înafară de familie manifestările de sociabilitate sunt rare. Între săteni. Am pământ îndeajuns și sunt egoiști, necultivați și stăpâniți de sentimente ce nu duc la o solidaritate morală. Din această cauză trăiesc izolați fără să aibă o comunitate de aspirații sau gânduri de viitor.
Sunt și cazuri când instinctiv, solidaritatea își face efectul: cazuri când oamenii bătuți de soartă ajung nenorociți, sunt ajutați de săteni care pun mână de la mână și refac gospodăria acestuia.
La Paște sau Crăciun cel căruia-i prisosește un ciolan de porc îl dă celuia de n-are.
Pentru lucrări de ordin obștesc se întovărășesc, pun mână de la mână și înfăptuiesc acea realizare.
Nivelul moral al locuitorilor este în general bun. Nu sunt nici crime, cu excepții rare, la câțiva ani, și nici situații în care onoarea sătenilor ar fi compromisă.
Flăcăii și fetele satului se adună la sărbători îmbrăcați în haine curate și joacă până seara jocuri naționale: hora mare, hora pe două, trachiț…, simianca, bumbacul, ariciul, sârba, brâulețul și murgulețul, acompaniate cu strigături. Seara aceștia se strâng la „clică” care se face iarna în casă și vara pe linie. Fetele stau într-un loc iar băieții în alt loc.

VlAȚA RELIGIOASĂ
Creștinii ai comunei urmează linia dreaptă a credinței strămoșești, în ultimul timp se infiltraseră printre locuitori microbul sectelor: adventiști și baptiști.
Încă de la așezarea satului, locuitorii au simțit nevoia de a-și clădi un locaș de închinăciune. La anul 1836 se găseau în comuna Tecuciu Kalinderu două biserici care s-au vândut de către Lazăr Kalinderoglu înainte de zidirea celor de zid: una comunei Băneasa Teleorman și una comunei Gra…diboli peste Olt. Acum sunt două biserici de zid: cea din deal s-a zidit în 1850 de Lazăr Kalinderu. lată pisania de la intrare în biserică:
„Acest sfânt și Dumnezeiesc locaș în care să prăznuiește: Sf. Cuv. Paraschiva, Duminica Tomei și Sf. Ierarh Nicolae s-a ridicat și s-a zidit din temelie de Dumnealui Serdon Lazăr Kalinderoglu spre veșnica sa pomenire în zilele M. S. Domnului Barbu Știrbei la anul de Hs. 1850 August 30.”
Biserica din vale s-a zidit la 1860 la peste 1 km Nord de locul fostei biserici de lemn care a rămas pe arătură din cauza strângerii satului fără niciun semn distinct azi.
Pisania ei este:
„Acest sfânt și Dumnezeiesc lăcaș în care se prăzmuiesc Sf. 40 Mucenici și Sf. Ioan Botezătorul s-a ridicat și zidit din temelie cu toată cheltuiala de dumnealui Paharnicul Lazar Kalinderoglu spre veșnica lui pomenire în zilele măriei sale Domnului Alexandru Ioan Cuza în anul 1860 de la Hr. August 30”.
În anul 1902, loan Kalinderu a reparat ambele biserici din cauză că cea de la vale a ars.
La pisania bisericii din deal s-au mai adaogat acestea:
„În anul 1931 s-a reparat și s-a zugrăvit cu cheltuiala tuturor enoriașilor acestei biserci și cu alergătura și îndemnul Preotului Stan Marinescu, cântăreților Tache Popa și Matei Popescu”
Înainte de 1850 serviciul religios era oficiat de către doi preoți la fiecare bisercă ceea ce înseamnă că unul era bătrân și altul tânăr. Tot până acum ei își ziceau în registre „popă”.

Preoții din 1832 încoace sunt:
Tecuciu din Deal          Tecuciu din Vale
Popa Pătrașcu           Preotul Savu
Popa Mihaiu            Preotul Drăgușin
Popa Ion Tecucianu        Preotul Dragne
Popa Ivan             Preotul Albu
Preotul Marin           Preotul Voicu
Preotul Voicu           Preotul Ivan
Preotul Apostol          Preotul Marin
Preotul Stan Marinescu       Preotul Apostol
Preotul llie Mihăilescu       Preotul Teodor Popescu
Preotul Eftimie Popescu      Preotul Radu Popescu

Astăzi serviciul religios se oficiază de către un preot plătit cu 6.000 lei lunar. În afară de aceasta ei mai iau pentru fiecare mică slujbă religioasă o sumă oarecare.
În ceea ce privește venitul la biserică de notat că biserica este cam goală căci țăranii fie se duc la treabă fie că se duc la cârciumă neglijând astfel sfânta liturghie pe care preotul o săvârșește numai cu două-trei babe.
Duminicile sunt ținute cu sfințenie dar mai sunt unele sărbători femeiești: Precupa, Circavu, Sf. Marina, Filipi.
Se observă la credincioși un fel de animism religios adică cred în unele forțe ale naturii, mai cred deasemenea în Diavol.
Tot în credință intră și unele superstiții religioase: de a crede în vise, în semen, în bătăi de ochi, etc.

ȘCOALA
De existența școlii în Tecuci avem date din 1841 dar vedem că exista și mai înainte dar n-avea local care se face în 1853 de Lazăr Kalinderoglu pe moșia satului. Pe la 1867 în fața casei poștei în fostul local ce a servit de primărie până la 1859. În 1886 având fiecare câte o sală de intrare, revizorul Boieru impune ca Primăria să-și facă intrare separată ceea ce se execută în 1887. În 1895 Primăria se mută în altă parte și localul rămâne numai pentru școală.
În 1903-1904 loan Kalinderu reface localul și-l mărește cu cancelarie, mobilier și ferestre duble. Primăria mai construiește în 1915 săli de clasă. Actualul local are formă de vagon și e compus din trei săli și cancelarie. Pe jos este pardosit cu scândură. Azi însă școala într-o stare deplorabilă.
Școala are 21 ha pământ arabil pe care-l muncesc învățătorii cu arendă redusă. Mobilierul este distrus și nu se repară. Materialul didactic este aproape complect dăruit de loan Kalinderul și Casa Școalelor.
Încă din 1886 la această școală erau șase posturi de învățători căci numărul copiilor creștea, astfel că în acest an erau 48 băieți și 38 fete buni la școală.
În 1888 erau 68 băieți și 38 fete înscrise în recensământ. Actele privitoare la scoală între 1891-1906 nu se mai găsesc fiind distruse.
După ultimul recensământ numărul copiilor de la 7-18 ani împliniți este de 287 băieți și 256 fete, în total 543. Urmează regulat anual 424 copii – 217 băieți și 207 fete.
Au absolvit școala de la 1907 până la 1935 un număr total de 481 băieți și 151 fete dar în medie 17 băieți și 5 fete anual adică 5% din totalul recensământ.
Procentul fetelor ar arăta că ele nu primesc instrucțiunea în raport cu bărbații. Ele se dau mai greu ia școală deoarece există credința că ele n-au putere să învețe.
Deși învățământul este obligatoriu, totuși mai sunt și oameni care se sustrag acestei obligativități. Singura sancțiune este amenda ce se dă de comitetul școlar. Din cauză că copii sunt puși la munci ei lipsesc de la școală, aici intervine lipsa de grijă a părinților pentru educarea odraslelor.
Personalul didactic nu se cunoaște decât de la 1840. Despre studiile lor nu se știe decât prea puțin deoarece bătrânii nu-i știu.
E probabil ca ei să se fi recrutat dintre preoți care pe lângă controlul bisericii au durează până la 1857 când se numesc învățători de stat.
Din Triodul biisericii din deal aflăm că în 1841 era învățător Andrei Minculescu. lată însemnarea:
„Să se știe de când am scris eu Andreiu Candidatul satului Tecuciu din Deal de la leatul 1841 Martie 12 Miercuri cu mâna mea de țărână cu condeiul de gașcă. Mâna va putrezi, iar slova va rămâne și cine o va ceti mă va pomeni precum pomenesc și eu pe al de mi-au zis.
Însemnează Andreiu Minculescu 1841 Martie 12”

Alt învățător este Voicu Candidatul din leatul 1844. lista învățătorilor de la 1841 încoace ar fi:
Andrei Minculescu       I.N. Ghetu
Pr. Voicu Candidatul      C. Toteanie
Niță Marin Dragne      T. Mihăilescu
Mihalache Popescu      Elena Pancu
Ion Rizescu          Aurelia Stefănescu
Stan Dumitrescu       Traian Stefănescu
Toodor Mihăilescu       Eugenia Rădulescu
R. Cristescu          Elena Popescu
Elena lonescu        N. Iliescu
Rux. Cristescu         Roza Marinescu
P. Demetrian        Pr. Stan Marinescu
Gh. Achimescu       Radu Popescu
Gh. Mărășescu        Toma Mihăilescu
Sev. Preda          Elinca Popescu
Ilie Popescu        Teodora Avramescu
Pr. Eftimie Popescu     Zoie Iliescu
Nicu Petrescu        Ilie V. Marinescu
Bălașa Niculescu      Aurelia Angelescu
Ion Pisică

Astăzi sunt patru învățători în comună și anume: Ilie Popescu, Radu Popescu ambi de gr.l a, Ion Pisică gr. II și Ilie V. Marinescu definitiv directorul Școalei N°. 2.
La început corpul didactic era plătit de comună cu 400 lei și porumb de la pătulele de rezervă ale satului (80 banițe pe an).
De la 1852 învățătorii erau plătiți cu 200 lei noi pe an de la stat anual și 200 vechi de la comună. În 1879 s-a înfințat Gr. I și se plătea 87 lei pe lună. Pe lângă școală, funcționează comitetul școlar care a luat ființă odată cu înfiinșarea eforiilor școlare prin anul 1920-1922.

CĂMINUL CULTURAL
În 1934 August 12 s-a înființat în comună Căminul Cultural „Voievodul Mihai” cu un număr de 124 membri dintre intelectualii și fruntașii satului. El își are sediul în sala Ateneului Popular din localul băncii populare „Dr. N. Kalinderu” și activează prin membrii și conducătorii săi pentru dezvoltarea și satisfacerea nevoi de cetire la săteni, pentru infiltrarea sentimentului național, prin ținerea de conferințe. În circa 10 ani de activitate s-a format biblioteca Căminului cu 800 volume care s-a cetit de peste 1500 cetitori. Căminul și-a făcut datoria apropiind pe săteni de el și arătându-le calea cea bună. Are un foarte bun aparat de Radio care difuzează orele: ostașului, răniților, a satului și ora muncii.

IGIENA
……..ape stătătoare și mlaștini. Starea sanitară lasă de dorit din cauză că este situat satul în regiune de câmpie.
Boalele ce bântuie sunt cu deosebire frigurile palustie 70-80 de cazuri, tuberculoza 20-30 cazuri, variola 30-40 cazuri. Atât igiena corporală cât și a locuinței este rea.
Locuințele se curățesc radical la Crăciun și Paște. Casele au pe jos pământ ci nu scândui și dorm, mănâncă și stau în aceiași cameră. Gunoiul e măturat și strâns în colțul de după ușă și lăsat aci ca să emane miros.
Baia se face în albie de regulă la copii și în ajunul Duminicilor. Cei în vârstă fac baie foarte rar. Se spală cu apă dar fără săpun și astfel râia apare.
Vara, primăvara și toamna copii umblă desculți și sunt supuși înțepăturilor, astfel ei contactează boale ca: dăleacul, pe săptămână dar din cauza ocupației mulți rămân așa. Băligarul de la vite e ținut câțiva ani în curte încât ca să fie dus este nevoie de autoritatea șefului de post care amendează.
Closetele nu există deși campania sanitară impusese acest lucru. Doctor nu există în sat. Când au nevoie se duc la agentul sanitar care practică medicina empiric. Pentru cazuri grave merg la spitalul „Dr. N. Kalinderu” situat pe moșia comunei. Rețetele date se fac la Farmacia din comuna Balaci-Teleorman.

VIAȚA POLITICĂ
După Războiu politica și-a făcut apariția. Toți alegătorii sunt înscriși în partidele politice. Ei fac politică nu pentru interese generale ci pentru interes particular. Politica era molima ce intrase în comună. Azi de la venirea Mareșalului nimeni nu mai face politică și liniștea și libertatea tronează în rândurile oamenilor. A fost o revenire din agonia ucigătoare.

ADMINISTRAȚIA
Comuna Tecuciu Kalinderu se conduce după legile actuale. Fiind mare are 10 consilieri dintre care unul este primar. Pentru serviciile necesare administrației, comuna are un notar, un secretar, casier, agent agricol, sanitar uman, veterinar și personal necesar serviciilor comunale. Serviciul de pază se face de postul de jandarmi: un plutonier, doi soldați și opt străjeri. Straja se face noaptea și se rânduește. Pentru paza holdelor avem guarzii câmpeni.

JUSTIȚIA
În trecut judecata se făcea la Sfatul satului constituit din patru săteni cu o moralitate ireproșabilă aleși de locuitorii satului. Membri se numeau „Dipotați ”, după cum se vede:

SFATUL SATULUI TECUCIU
Astăzi noi Sfatul împreuna cu preotul și alți locuitori împreună s-a aratat iscăliți strângându-ne la casa doamnei Stana soția D-lui Marin Dragne, aducând și pe Stana fiica nemiluitului, împreună cu soția sa Marin Sia Voica sau primit acelea în față arătate ……………….. și ca primind și-le toate pe dă plin le-am ……………….. ci mai are și ceva și mărturisind prin al ei viu graiu că numai are nimic să primească de la maica sa și că namăi are nicio pretenție pă viitorime, pă acest temelie am dovenit-o cu iscăliturile și istorisirea pecetei după orânduială,

1859 februarie 9
scriitor Pandele Teodorescu

DIPUTAȚI MĂRTURIILE
Ilie Buda Vila Nedelcu
Dumitru Tulis Ion Nedelcu
Mihail Dogaru Ion Chivu
Călin Dragonu

Cazurile mai grele se judecau de Subprefect.
Astăzi există în sat o Judecătorie de face după ce a fost prin mai multe sate rămânând definitive aci.

CONCLUZII

Privind satul din punct de vedere biologic vedem că el se prezintă bine, întâlnind astfel în sânul lui elemente sănătoase ieșite dintr-un mediu higienic. E natural că oricare sat se găsește la un nivel nu tocmai ideal dar nu putem admite că, comuna Tecuciu Kalinderu ar fi model.
Veniți cu o hereditate demnă de lume, generațiile comunei intră într-un mediu care nu pune afară condițiunile optime de traiu.
Și aci intervine educația al cărui efect indiscutabil s-ar revărsa ca un balsam în rândurile populației. Există medicul de circumscripție care însă nu vine decât o dată pe lună și atunci fugitiv.
Moașa își exercită funcțiunea, dar spiritul refractar al țăranului face și pe acest umil organ al statului să-și piardă curajul în fața realității. Asistam decurând la un caz foarte interesant: Venise în sat o moașă nouă și lundu-și postul în primire a început activitatea sanitară mergând să înscrie femeile însărcinate pentru a le da asistenta necesară nașterii. Vociferând am auzit pe sătencile în cauză: „hai fă, de parcă până acum tot cu moașa am născut!”
Timpul însă va face ca și acești naivi să vadă în aceste intervenții un bine obștesc.
În privința economică satul se găsește într-o stare îmbucurătoare. Există în sat cooperativa Unirea care furnizează locuitorilor toate cele necesare.
Sătenii s-au strâns în jurul acestui nucleu economic și au căutat să dea concursul lor. Deziluzia a fost mare însă când la bilanțul încheiat în 31 Decembrie 1942 Cooperativa a avut un deficit de 700 000 lei, suma de care era răspunzător și se acuza vânzătorul…………………..
De atunci am auzit guri exprimând: „nu mai cumpărăm nimic de la cooperativa hoților”.
Cultural, nivelul satului este destul de ridicat. Din sânul lui s-au ridicat atâția intelectuali care azi ocupă posturi importante în angrenajul administrativ al Statului.
Înzestrat cu un Cămin Cultural model, satul are ocazia să vină în contact cu tot ceea ce constituie noutate. Aici țăranul își vede copilul recitând o poezie, cântând un solo sau jucând un rol în piesă.
Dacă însă s-ar ține acele șezători culturale ar ………… reuniuni culturale. Și aici iarăși revine totul învățătorului care are inițiativa.
Agricultura se poate raționaliza tot prin conferințele ținute de acest cămin prin colaboratorii săi de specialitate.

Această lucrare a fost tipărită în anul 2000 de Paul SANDA, după o xerocopie a documentului original, păstrându-se ortografia autorului