povestită de Daria Maria Robu – fata lu’ Gigi a lu’ Niculae al lu’ Iancu al lu’ Porcu

Multe lucruri ciudate am descoperit in familia mea… Mi-ar placea ca peste ani sa descoper in mine talentul de a povesti in scris…sa devin scriitor..sau scriitoare?! De ce? Ca sa pot sa va povestesc cum am descoperit eu in copilarie, ca laptele vine de la vaca si de la oaie, ca mai intai si intai, painea, biscuitii sau prajiturile sunt de fapt o ”iarba in care de Sf. Gheorghe trebuie sa se ascunda ciorile”, ca porumbul e o planta care are…papusi…, si multe, multe alte lucruri fantastice. Primele mele amintiri sunt din teatru. Din culisele teatrului. Parintii mei sunt actori si pur si simplu am crescut pana pe la patru ani, intr-un cosulet in culisele Teatrului Evreiesc de Stat, sau in culisele teatrelor unde „plecam in turneu” cu parintii si cu „trupa”.

Pe la patru ani, tati, mi-a zis ca e timpul sa plec singura intr-un turneu mai lung, la Tecuci-Kalinderu un sat din granita de nord, nord-vestul judetului Teleorman, „ca sa fac cunostinta cu tataie, mamaie, vreo sase verisori si multe alte neamuri”, dupa cum s-a exprimat chiar el.

De aici incepe povestea…. acolo, am constatat ca oamenii aceia, desi foarte draguti si foarte afectuosi cu mine sau verisorii care nu erau cu mult mai mari, vorbeau parca alta limba. Foloseau expresii si cuvinte pe care nu le intelegeam, iar ei, uneori se amuzau copios pe seama mea ca „executam” ala-n-dala (alta expresie, pe care am inteles-o greu,n.b.) multe din „trebile” la care eram solicitata.

In aceasta mica povestire…sau eseu…sau ce o fi, as vrea insa sa povestesc despre o expresie care a starnit o cearta foarte apriga intre tati si tataie, adica intre tata si bunicul.

Intamplarea s-a petrecut cand aveam vreo 6-7 ani, cred….cand Tataie, mi-a zis textual (tin minte fiindca a iesit cu scandal): „Ia TÂRNA si un TÂRN din ÁMBAR si du-le lu’ Măta-mare, că te asteaptă urgent cu ele , LA FOC!” .   In afara de ÁMBAR, care stiam ce este, celelaIte cuvinte nu le-am inteles. Si cum nu vedeam niciun foc prin „batatura”, ….mi-am continuat jocul…..Dupa un timp, mamaie, bunica…sau „mata-mare” a iesit, culmea, din casa si a inceput sa-l „drojaneasca” pe tataie ca-l asteapta de mult timp, LA FOC , cu TÂRNA si TÂRNUL! Tataie m-a strigat pe mine si dupa un scurt interogatoriu in care a aflat ca nu am facut ce-mi ceruse, a zis foarte aspru catre mine: „CREDEAM CA CU TINE IAU ARDEALUL !!!” .

Poate n-as fi retinut asta, daca n-as fi observat o schimbare la tataie. A devenit un pic mai rece, mai distant fata de mine. Nu mai eram nepoata „Favorabila”…dupa cum ma alinta el. Asa ca la prima ocazie, cand a venit in vizita, i-am povestit tatalui meu intamplarea si i-am cerut sa ma ia acasa…”ca m-am plictisit”.

Tati a fost foarte necajit si s-a certat grozav cu bunicul! Ii auzeam din curte…si nu puteam sa pricep de ce atata vehementa!

Il auzeam pe tati spunandu-i bunicului ca sunt doar un copil si ca oricum n-as pricepe ce mi-a zis, iar bunicul replicandu-i ca el asa a trait, ca n-a zis-o in serios….ca daca tot nu pricep….etc…etc….

Intamplarea mi s-a intiparit in minte si o data, prinzandu-l pe tati intr-un moment de melancolie in care ne povestea despre copilaria lui, i-am reamintit „incidentul” si l-am rugat sa-mi „traduca” despre ce a fost vorba.

Atunci, tatal meu, vizibil emotionat, a scos dintr-un sertar ….o carte. Era o copie facuta de profesorul de matematica din satul Tecuci-Kalinderu, pe numele lui Sanda Ionel, dupa Monografia Comunei Tecuci-Kalinderu, scrisa in anul 1940 de arendasul mosiei, numitul Nicolae Iliescu. Asa am aflat ca Monografia i-a fost inmanata tatalui meu de dl. Profesor, intr-un cadru emotionant, la o serbare a Fiilor Satului, in semn de apreciere ca a absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti

Si am mai aflat ca acest sat, parca uitat acum de lume, a fost candva o localitate foarte importanta pentru Tara Romăneasca,

*(La 29 aprilie 1560, Petru cel Tânăr întăreşte mai multor oameni, ocine din Ticuceanii de Jos. La sfârșit scrie :,,Dragomir din Balaci”.

Satul Tecuci este trecut în toate listele de sate din secolul al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea, precum şi în Istoria Vechii Dacii a lui Dionisie Fotino. Satul Tecuci a făcut parte din întinsele domenii ale familiei Bălăcenilor. Fiind sat vecin cu Balaci, care de asemenea avea aceiaşi proprietari, satul Tecuci are până în secolul al XIX-lea aceiași istorie.) si care a dat tarii multi oameni importanti, in Armata, stiinte

*(Nicolae Kalinderu(1835-1902) a fost medic şi membru corespondent al Academiei Române din anul 1890. Împreună cu fratele său Ioan Kalinderu(1840-1913), jurist, publicist, membru al Academiei Române din anul 1893, au înfiinţat în Bucureşti ,,Muzeul Dr.Ioan şi Nicolae Kalinderu”, prin donaţiile de opere de artă făcute statului român.)

agronomice, medicale, ingineresti, sau…politice

* (,,Acest sfânt şi Dumnezeiesc lăcaş în care se prăznuiesc Sf.40 Mucenici şi Sf.Ioan Botezătorul s-a ridicat şi zidit din temelie cu toată cheltuiala de dumnealui Paharnicul Lazăr Kalinderoglu spre veşnica lui pomenire în zilele măriei sale Domnului Alexandru Ioan Cuza în anul 1860 de la Hristos August 30.”), scrie pe pisania bisericii „din vale”, care s-a zidit la 1860.

Din monografie, am aflat ca pe acolo trecea drumul din Inima Oltenie pana la Bucuresti! Adica prin Tecuci trecea vechiul drum al Olacului dintre Craiova – Slatina – Tecuci – Zîmbreasca – Ciolăneşti – Lada – Bucureşti. La Tecuci era un important han de poştă, unde se schimbau caii. De asemenea, prin Tecuci trecea şi vechiul drum comercial Turnu Măgurele-Roşiorii de Vede – Dobroteşti – Tecuci – Urluieni – Costeşti – Piteşti – Câmpulung – Bran – Braşov, atestat documentar în anul 1385. Prin urmare era şi un releu de poştă.!

Ca pe acolo a trecut oastea lui Mihai Viteazul in drum spre Neajlov, iar Viteazul o facut un popas la cativa Kilometri mai in colo, unde a inscris in oaste cateva sute de flacai si uite asa, a aparut langa Tecuci, Satul Scrioastea!!! La nici 6 km de Tecuci, Aga Balaceanu, stramosul contemporanului Prof. Dr. Constantin Balaceanu Stolnici, a fost improprietarit, iar astazi acolo exista Com.Balaci, iar oamenii locului privind ruinele acareturilor si a fortificatiilor, au convingerea ca acolo trebuia sa fie Bucurestiul….”dar nu a fost suficienta apa”! Balacelul si Tecuciul la un loc, abia au un sfert din debitul Dambovitei…asa ca… „n-avuseram noroc, neica!”, zic intr-un glas Tecucenii si Balacenii, privind cu oaresce invidie catre Bucuresteni! Cumparate de familia de boieri greci, Lazar Kalinderu, mosia si satul Tecuciului au fost rebotezate Tecuci-Kalinderu. Ca in Tecuci existau judecatorie, notariat si patru targuri anuale, care „faceau pretul” la animale si cereale…etc..!

Dar, totusi, ce-i cu Ardealul? De ce s-a suparat tati pe tataie? Unde-i Tecuciul si unde-i Ardealul? Cale lunga…sa ne-ajunga vorba povestilor. Si ne-a povestit tata ca n-a fost razboi in care Tecuciul sa nu-si fi dat si el prinosul de sange. Si cum zice tata, citandu-l pe Marin Sorescu, „toti din primul razboi sunt scrisi pe monumentul eroilor, iar pa-ia din al doilea, i-au trecut doar pe gradati, ca nu mai era loc!” .

*(Datorită faptului că populaţia satului a distrus liniile telefonice în timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, comandamentul de ocupaţie german pedepseşte satul Tecuci la plata amenzii de 2000 lei.)

Si se mai spune, ca totusi, niste flacai din satul Tecuci, la una din cruntele batalii ale primului Razboi Mondial, cand Armata Romana se retrasese in Moldova si cu mari sacrificii reusea „sa tina linia frontului”, ar fi dat dovada de lasitate si ca ar fi intors spatele inamicului fugind din focul bataliei. Au fost prinsi, scosi in fata camarazilor, iar comandantul lor de Unitate, le-ar fi dat cate o palma peste obraz, le-a spus doar o singura propozitie:

– CREDEAM CA CU VOI IAU ARDEALUL!!! Si i-a impuscat personal pe rand!

Cu aceasta poveste teribila s-au intors in sat, soldatii, fii supravietuitori a Tecuciului!

Si mi-a „tradus” tatal meu, ca daca un locuitor al satului Tecuci-Kalinderu iti spune asta, daca iti arunca asta in fata, inseamna ca ai dezamagit DEFINITIV! Nu mai ai nicio sansa de reabilitare! Esti „mort”…asa cum au murit acei soldati lasi …si ei fii nerecunoscatori si blamati, ai aceluiasi Tecuci natal al tatalui meu.

Au murit fara onoare…

Cu ocazia acestui concurs de istorie, imi vin in minte unele intamplari pe care le-am perceput ca „ciudate”, la vremea cand le-am trait.

De exemplu, am fost la cateva nunti, impreuna cu familia, si la un moment dat, se facea liniste si numai barbatii foarte batrani, mie mi se pareau a avea sute de ani, se prindeau in niste hore, la inceput foarte domoale. Se prindeau „da bracinar”, adica de cureau de la pantaloni, si dintr-un dans domol si leganat, pe niste melodii pe care nu le-am auzint niciodata in alta parte decat acolo si doar atunci, ceva intre „Shuleandra” si Calus, se ajungea la o hora nebuna, cu o energie pe care uneori nu cred ca o gasesti nici la tinerii de 30 de ani. Se incepea domol si rand pe rand, aproape fiecare „mosneag”, spunea cate o strigatura care accelera ritmul. Dar …strigaturile erau foarte, foarte ciudate: erau indemnuri la lupta, la bataie, la razboi, uneori erau aproape racnete…. de fiecare data eu m-am speriat si recunosc ca nu mi-a placut. Tata in schimb, privea fascinat, dansul si strigatele care ajungeau la paroxism, iar batranii dansatori cadeau epuizati din picioare. De neintels pentru mine a fost explicatia tatalui meu, ca nu exista vreun invingator, de genul „cine ramane in picioare”, ci dimpotriva, daca vreunul ar fi murit in timpul dansului, ar fi fost cel mai bun lucru care i s-ar fi putut intampla. Acestia, dansatorii acestia, erau flacaii si nepotii soldatilor supravietuitori a Primului Razboi, ei insisi, soldati supravietuitori ai celui de-al Doile!!! Si…imi mai amintesc ca la moartea bunicului meu, care n-a fost soldat in niciun razboi, fiind nascut in 20 apr.1938, preotul satului, un tinerel „detasat cu serviciul” in satul Tecuci, a facut o remarca, o gluma pe seama vecinului nostru Nea Stancu Mocancii, un mosnegut tare simpatic si care mie imi parea mai batran si decat universul. Tata, iarasi a avut un acces de vehementa si ia zis preotului:

– Parinte, cat ai fi tu de popa, tot nu-ti permit sa faci glume pe seama unui om care a facut drumul Tecuci – Stalingrad- Stalingrad – Berlin, cu arma in mana si de la Berlin, pe jos pana in Tecuci!! Si ai de grija ca mai sunt in sat inca doi ca el si sunt frati, Nea Danila si Nea Constandin ai Chituroaei!!

Acum ma uit parca cu alti ochi la tati, Cand ii vorbeste fratelui meu Vlad, care n-are decat 6 (sase!) ani, despre onoare, barbatie, patriotism… parca, parca incep sa-i intelg pe acei mosnegi dansatori.

Acum, il inteleg de ce s-a certa cu tataie…

Si, sincer, n-as vrea Doamne fereste, ca tata sa ne spuna vreodata, noua copiilor lui…Credeam ca cu voi iau Ardealul….

Daria Maria Robu, un copil cu radacini in Tecuci-Kalinderu