povestită de Paul al lu’ Cicion

Probabil ca nu o să spun nimic nou pentru mulţi dintre voi dar vreau să evoc aici cum bunica mea, “mamaia” aşa cum îi spuneam eu, făcea săpunul în fiecare an.

Deşi ştia foarte bine cum se face, dozajul şi …procesul de fabricaţie, nu era an în care mamaia- Florica a lu’ Minică a lu’ Chivără- sa nu cheme o babă din sat, babă care pentru mine era Zripţuroaica, Vrăjitoarea sau Bătrâna-Monstru din Hansel si Gretel. În primii ani nici nu voiam să mă duc in jurul focului unde, aşezat pe pirostrii, era un cazan mare în care Vrăjitoarea fierbea o solutie secretă pe care o mesteca din când in când cu o lingură mare de lemn. “Zgripţuroaica” a incercat de câteva ori sa intre in vorbă cu mine dar eu eram foarte speriat si ma gândeam ca o sa mă fiarbă şi pe mine in cazanul ăla imens in care erau ceva soluţii magice, ca prea mirosea urât…

Mamaia mă tot îndemna să vorbesc cu “Vrăjitoarea” si nu intelegea de ce nu vreau si de ce fugeam ca dracu de tămâie de ea. Într-un an, ţin minte că a venit cu o poală de mere rosii si a vrut să-mi dea si mie câteva. Asta mai lipsea, am fugit mâncând pământul crezând că acum este regina cea urâtă din Albă ca Zăpada. Nici astazi nu-mi explic de ce nu am vorbit cu mamaia sau cu tataia despre frica mea. Când probabil mai crescusem, după ce a terminat de făcut săpunul, am urmarit-o să văd unde este casa ei. Aveam impresia că daca ştiu unde stă, gata- scăpam de coşmar.

Asa că am luat-o uşor uşor după ea, destul de departe in spatele ei. Ţin minte că mă gândeam că poate are un ochi in ceafă, cum auzisem eu undeva… A luat-o pe firul Tecuciului in sus, pe o potecă foarte ingustă care trecea pe lângţ curtea si casa lui nea Mielu a lu’ Bordei si după aceea, uşor uşor in sus, pe o uliţă ingustă care iesea “in linie”, în Cenuşari, ultima pe stânga era parcă Dorojan. M-am oprit in capul uliţei şi am urmarit-o: a mers un pic in sus, inspre casa lui nea Mihai Zamfir şi a intrat imediat in dreapta. Era “Ghiţoncoaia”, mama lui Ghiţoancă, lautarul vesel care cânta la nunti!

Din acel moment, acea bătrană mi s-a părut “mamaia cuiva”, nu mai era Zgripţuroaica, Vrăjitoarea, etc- era Ghiţoncoaia, o femeie bătrană, bătrană.…De atunci am inceput să vorbesc cu ea, imi aduc şi acum aminte, se îmbraca toata în negru şi vorbea foarte calm. Era o femeie bună…Câteodată, când veneam “in Vale”, mă duceam pe acolo, treceam pe lângă gardul ei, era o potecă foarte îngustă, cred ca numai un om putea trece pe acolo, potecă ce cobora in capătul vechii livezi si dupa aceea mergeai ţi dadeai in şosea.

Am intrebat-o pe mamaia de ce o cheama de fiecare dată când făcea săpunul, că observasem că şi mamaia ştia toti pasii procesului- cum sa fie focul, câtă soda caustică să pună, cât timp sa fiarbă, câtă untură să pună, etc si mi-a răspuns simplu: “Aşa am pomenit!”