scrisă de Gigi al lu Leana lu Mocărlie

O fi  trăit vreun copil pe lume care  să nu fi visat să zboare? 

….dacă lucrurile ar fi mers bine….dacă și eu eram mai consecvent…acuma vă scriam de pe Chomolungma…sau postam “simțindu-mă bine cu văru Dan în Aconcagua”, sau de pe vreun alt pisc al Cordilierilor. Și asta doar așa,  dacă eram în vacanță pe pămant, întors din vreo călatorie de pe Marte…sau de pe Jupiter.  Oricum, precis aș fi avut o casă de vacanță pe Lună: ca sa fiu mai aproape de voi…de părinti…de neamuri… 

Altfel….m-aș fi plimbat pe Calea Lactee cum vă dați voi azi cu trotineta pe Calea Victoriei… 

Păi da… păi să vă spun?! …să nu vă spun?!  

Abia pe la 7-8 ani am aflat…și pe la 10 mi s-a confirmat că sunt un Moromete… Cutremurătoare veste…. d-aia s-a și cutremurat pământu în 77…. De la lacrimile și durerile mele. Mi-a zis Paul, vărul transformat în frate  într-o clipire de geana a marelui Cronos înghițitorul a tot și a toate, că în seara aceea se uita la un film care se numea Dulce și Amar și se gândea la mine, fratele devenit văr și iarași frate…. 

El știa! E mai mare ca mine cu cinci ani…. fusese martor…. văzuse tot….. da’ nu numai din pricina asta. Și astăzi Paul e mai isteț ca mine cu cinci ani în plus! E mai vizionar, prinde mai repede esența lucrurilor…. 

Incâlcită poveste, așa-i?!  Frate-văr-frate-dulce-amar….  N-ați înțeles nimic până aici….  

Păi dacă tu cititorule, care ești mai isteț nu prea înțelegi….atunci ce să zic de mine, un boț plăpând de carne, de vreo trei ani …nici măcar inteligent…..dar care emanam perplexitate în jurul meu, cum emană Mâna Maicii Domnului  parfum, de primăvara până toamna  târziu…. 

Se închinau  babele, sara la clic pe șanț, de toate tâmpeniile pe care le făceam, provocat dă Vanghele a lu Bureață, ….sau dă  Cocoana, nevasta lu Ristea Milițianu, ….încât Nașa Arfiroia a hotărât în comitetu dă babe, să mă bage într-un lung post dă dăscântece și dă „vărsat dă cos’tor”  …precum c-aș avea  farmece….altfel nu să esplicau tâmpeniile mele, vorbili mele…..sau starea de   letargie  în care cădeam uitându-mă la cer …ochii mari…beliți cât cepele….. și dam dân mâini…. și bolboroseam chemându-l pe Pegas…. 

– Faaaa…..care dăocheară-ți, fa, copchilu?  Să văita maia Stoianu a lu Crande…. faaa, cân  o veni Ilie acasă șî cu Leana …. ne-am dat dracu…!!! 

– Veni fa Milică Poștaru, cu ziaru? Întreba Mănicoia…că fusăi până jos la a lu Pentecaru șî nu-l văzui…. 

– Veni….veni Milă a lu Ciulei…. că e tânăr și merge mai repede…. 

– Dațâ-i fă ziaru să citească, să ne zâcă cum mai e cu ale inundății….că al ‘racu defuzor iar numai merge….continua Mănicoaia….că poate așa scoate fo vorbă…. Dă fapt, Mănicoia,  gazeta dă perete, a care prelua informațiili dă la Monitoru Oficial, adică Cocoanu lu Ristea,  nu-ș mai făcuse abonament….dacă Nea Mănică nu să mai ducea la muncă….nu ma’ avea rost să cheltuie banii pă ziar….că nu mai trebuia sa-i facă traista lu Mănică…  

La Tecuci, abonamentili la ziar se făceau în funcție dă câte foi avea ziaru! Păi altfel în ce să împachetezi mâncarea în traista zilnică dă dus la Colectiv…sau la Tractoare… sau la “Zotehnia dă la vaci”?! Cam trecuse vremea mâncării puse  pă  tișlaifăr… Acu’,  la putere era România Liberă!…că era mai frunzoasă. Dân două  „Libere”, puneai masa pentru un botez sau o pomană!… Ristea Milițianu avea și Scânteia, …nu că ar fi avut neamu mai mare, da’ trebuia să fie la corent și cu ce zice Partidu…. și era și obligațâie dă servici! 

Aș-i că nu vă vine să credeți? …dacă nu le-aș fi trăit, nici eu n-aș crede ascultându-l pă altul…. 

Uimisem toate babili dă pă ulița Căcata (acum îi zice Frumoasa) că la 3 ani citeam ziarul cursiv! Se ocupase de asta tăticu Ilie  și mai ales văru Paul, ăsta de imi e frate acum….hai că iar v-am băgat în ceață! O să înțelegeți voi mai încolo…. sper.  

Văru Paul mă iubea nespus ….mai tîziu…după zece ani am aflat și mi-am explicat de ce…era de fapt frate-meu…. Paul cu Loliță a lu Ristea și cu Stelică a lu Lenga erau protectorii mei! Îndrăznea cineva să mă supere?! Păi  jar mânca!!! Mai ales….dar mai ales….că eu aveam o minge!!! “Dă piele”!!!!! Mi-o adusese Unchiu Filie de la București. 

Să ai minge de cauciuc de 18 Lei, erai deja cineva….dar să ai minge „Dă Piele”….pfffoai….erai Dumnezău pă pământ!!! 

Deci…toată ziua eu doar cu ăștia mari umblam….eram bot în bot cu ei….de la ei învățasem pe de rost toate manualele de școală….ei mă învățaseră să citesc.  

Acum…nu stiu cum ….ori de la Nuța lu Ristea….ori de la Paul…. nu mai știu de unde….mi-a cazut în mână Legendele Olimpului…..  

Citeam și mă minunam…. toate bune, până cînd într-o zi, vine nea Milică Poștaru și pe lângă România Liberă îi dă lu Maia Stoiana și o scrisoare…. 

– Gigi! Gigi!…mă strigă Maia Stoiana… ia vino mamaie încoa! Eu eram la fo trei case mai încolo, mă sfătuiam cu Florin a lu George a lu Viermea, cum să-l convingem pă Ion a lu Radu lu Bunioră să-l înhămăm la căruța noastră …ca să ne ducem până la Moș Arsache, să le așteptăm p-alde Mica si Mămica….să le ieșim nainte, deh!!! 

Îl lăsai pă Kiki, că ăsta era numele lui dă alint și venii… 

– Da, Mamaie, ce e? 

– Ia vezi maică ce e cu a scrisoare…dă la cine e? ….că nu mai vede maica bine….  

– Ma-ri…ma-ri…mariniță  a…chi…a-chi…achile  ….silabisesc  eu. Mariniță Achile, mamaie! Zic triumfator. Cine e ăsta? 

– Unchi-tu! 

– Care…. unchi-tu??? 

– Unchi-tu Filie!…dă la București…!!! 

– …păi cum? 

– …păi așa… 

-…păi nu îl chemă Filie…. 

– Ba da…da’  el e  Ahile… da’  i-am zâs Filie că e mai ușor…    

Fraților…..a început totul să se învîrtă…! mintea mea a luat-o  razna….toate mi se încâlceau în cap…toate poveștile  spuse de moș Arsache….de  Moș  Zulea….De nea Mănică ….dă hâtru Vanghele a lu Bureață ….   Dumnezăuleeee ….tot ce-mi spunea unchiu Ionel și tac-su, Călaie ăl bătrân….despre  toate urăturili dă pă la geam iarna, cu Buhaiu….cu Irozii… să învălmășeau acum în mintea mea de doar patru ani….și totul era adevarat!!!!! 

– ….deciii…măiță….unchiu meu e chiar …Ahile- Ahile???  

– Da , maică, Ahile e ….zice maica Stoiana….hai, zî ce scrie…!  

– …dragă mamă, dragă frate și dragă cumnată.. sper ca scrisoarea mea să vă găsească…..etc…etc… citeam eu  silabisind destul de cursiv… 

…mama, să știi că a…am vor-bit …vorbit  cu  a… afro ..di-ta ..dita…. Afrodita lu pi…cheru…Picheru  și te-am programat  la operație….. 

Stai așa! Cum …Afrodita lu Picheru? ! 

– ..mmmaie., ce e aia …Afrodita lu Picheru? 

– E tanti-ta….. Vulita lu Picheru… 

– ….păi cum?! …tanti Vulita….e de fapt …Afroditaaa…?!  

– Da. Maică. Așa le zâce lumea pă aici ca să nu-i încurce… cumîț zâcem țâie Gigi, că e mai ușor…lu mă-tă îi zâcem Leana…. 

-.. păiii….cum ?! Mica Leana…nu e Mica Leana??? 

– Nu. Pă mă-ta o cheama Elena… 

Mi-a căzut scrisoarea din mână!!! Deci….eu sînt copilu lu Elena cea Frumoasă???? 

 Acum înțeleg eu  glumele deocheate și vorbele cu multe înțelesuri pe care i le aruncau ba unu..ba altul…. acum înțeleg eu invidia cu care o priveau mai toate muierili când plecam gătiți toți trei, eu cu Mica Leana și cu tăticu Ilie, duminica la Târg la Tufeni…. 

…ahaa…. așa deci….unchi-meu e  Ahile-Filie…și e prieten cu  Afrodita – Vulita….mai în față stă nea Leandru….văru Paul e vecin cu însuși Pericle-Piriclie…..eu la grădiniță sunt coleg  cu Dan a lu Perseu-Persu… alaltăieri, pă vale, nea Dorojan să jura că el nu dășchide ușa la grajd  ci zboră cu armăsaru peste poartă…. precis îl are pă Pegas!!! Altfel …cum dracu face de acu e la Bălaci…acu e la Tufeni, călare pă armasar!!! E clar. Zboară!! Că așa a și zis nea Dorojan: –  bă, v-o spui p-a dreaptă, n-atinge pământu!!! 

Și Moș Zulea!!! Cum le știe el pe toate…! …așa alb și bătrân….exact cum scrie în carte…. Precis e  Zeus!!! Că toți îl ascultă!!! Nimini nu îndrăznește să-i întoarcă vorba! 

De atunci…..toate s-au schimbat în viața mea…..cădeam pe gânduri….nu mai mâncam….slăbisem….  cătam mereu să aflu secretele ….ce ascundeau zeii de mine…  de ce mergeau pe pământ așa…pe furiș…de ce nu spuneau pe cinstite cine sunt?!  

….și dacă sun baiatu lu Elena…nepotul lui Ahile….musai să am și eu ceva puteri!   Mă străduiam în toate felurile!….nimic!!   …. de ce nu le am?! ….aaaa….nu cumva…nu cumva?! ….ba daaa! …ba da!!! Domnel a lu Pește e de vină!!!! El mi-a făcut-o !!!! Cum mi-a zis mie Moș  Zulea  c-a pățit-o unu… Samson!!!!    ….Ahaaa!… 

…Eh! întrebați-l pă nea Domnel, că încă trăiește și s-ăi dea Dumnezeu sănătate și viață lungă , câți inși trebuiau ca să mă țină ca să poată să mă tundă?  

Ce să mă tundă, frate?! …să-mi  ia măcar lațele de-mi  intrau în ochi….ca să văd pă unde merg… 

…într-o vară, când veni Tușa Florica , nevasta lu Ahile,  la Tecuci ca să ne preia pe mine si pe verișorii mei,  Dan, Adriana și Ileana… că era așa ca un schimb… îi lăsa pe ei căteva zile la Tecuci… după care, mergeam eu cu ei la București…. 

De la praf, de la căldură , de la dudele alea negre….de la tot ce era la țară, Leana- Elena de la Troia Kalinderu, punea la asfințit albia pă prispă, găleata a mare dă aramă pă pirostrii, un coș dă ciocălăi sub găleată…încălza apă, ne spala dân cap până în picere după care ne înfășura ca pă păpuși în niște cearșafuri mari dîn pânză albă și ne alinia pă pat…de parca eram niște bebeluși  în scutece. …    Când ajunsă Tușa Florica cu rata dă opt sara, ne găsi înfășurați și aliniati pă pat,  cum vă spusei. 
 
– Ce făcură ăștia cumnată, dă-i pedepsîși așa?  

– N-am făcut nimic, mama! Suntem după baie! Așa e procedura p-aici, zâce Dan,  chicotind…șî noi după el.  

– Am crezut că cine știe ce ai mai făcut, că la cât ești de împielițat…! 

– Aș face…zâce Dan… Dar n-am cu cine! Ăsta, șî arătă spre mine cu capu,  e aschilopat rău!  N-are rezistență…zâci că e șoarice opărit!!! Doamne ce chicoteală s-a pornit…  

Când ne-au desfăcut Elena dă la Troia șî cu Florica lu Ahile dân scutece șî ne-au îmbrăcat…..cînd m-a văzut Ahileasa…. a zis: 

– Mă,  Șoarice Opărit, tu chiar nu mănînci nimic?! Să leșâne  bucureștenii dă râs, nu alta! Șoarice Opărit mi-a rămas numele dă atunci…!  

– Nu știu cumnată ce să-i mai fac… că a devenit ligav rău. Nimic nu mai vrea să mănânce…uite, s-a topit dă tot….zâce troianca. 

– Lasă că țî-l pui eu pă picere, a zâs Tușa Florica. Mâine să-mi prinzi un pui sau o găină porumbacă , să-i fac eu o supă…. 

– Aoleo…ma ales pui nu mănâncă….zâce mica Leana. 

– Lasă cumnată, că știu eu cum o fac, o fac așa cum îi fac lu Marinică, – așa îl alinta ea pă Ahile… 

Am ciulit urechile….aha… care va să  zică  Ahile, ca să fie puternic mănâncă SUPĂ ! …ce dracu o fi aia?! Că mica Leana și maia Stoiana făceau doar ciorbă…ostropel…alte alea. Dă SUPĂ…n-auzâsem până atunci… 

Dimineața pă la 7-8 când am făcut șî noi ochi, masa era pusă. Repede ne-am luat scăunele șî ne-am așăzat în jurul mesii rotunde, precum cavalerii înfometaț dân legende. Numa că noi eram înfometaț că ne luptasăm cu somnu… 

Nu știu dă unde a scos Tușa Florica un castronel  emailat, albastru cu alb, parcă-l văd și acum … șî mi-l pune în făță. În el, să lăfăia o aripă dă pui aburindă,  scăldată în câteva linguri dă zamă….cu ceva legume….și dreasă cu un ou galben-galben… 

M-am uitat în castron…., m-am uitat la Tușa Florica….iar la castron….iar la Tușa Florica….mă uit la Dan, ….la Ileana…la Adriana…. Stăteau cumințăi pă scăunele, cu mâinili la spate. 

Dă jur împrejuru mieu, în picere, tăticu Ilie….Mica Leana….Maia Stoiana. Toț așteptau…  

– Nu vreau pui…. încep să bâzâi eu ….  

Mica Leana dă să vie  spră mine…  Cu o privire aproape  aspră, Florica lu Ahile o oprește. Să așază lângă mine șî zâce: 

– Dacă mănânci un pui porumbac gătit dă o femeie dă la București, o să-ț crescă aripi!!! 

– Vrem șî noi,  țâpă d-odată clanu lu Mariniță,  punând mâna pă castroane șî dând s-o ia spre oala dă pă aragaz… 

– Aloo!…Aloo! Ce e debandada asta, zâce Tușa Florica dur. Tăcere! Toată lumea s-a așăzat….castroanili pă masă …mânuțili la spate.  

– Voi aveț la București ! Vă fac mereu. Acum am gătit special pentru GiGi. Șî iar spre mineȘ 

– Ai înțăles? Asta e doar pentru tine.  

– Așa cum îi faci șî lu Unchiu Filie…?!  

– Da.  

– Șî …o să-mi crească aripi….să zbor?!  

– Da, ai să vezi. 

Am început să mănînc…. gândul că o să mă iau la întrecere cu avionili ce patrulau pă dasupra casii nostre zburînd  în stoluri între Balaci șî Deveselu m-a facut să mai cer o porțâe!!! 

– Dar Vreau !!! Vreau șî eu să zbor!, s-a răzvrătit Dan, întinzând castronu către maică-sa, Ahileasa! 

– Bine, bine, firește că ai să zbori, a zâs Tușa Florica. Toți copiii dacă sunt cuminți,  pot învăța să zboare…șî le-a umplut șî verișorilor mei,  castronașili,  cu Cu Supă Fermecată dă Pui Porumbac, gătită de Nevasta lu Ahile dă la București…. 

Până să plece cu rata dă două, pă furiș, am mâncat șî a doua aripă …șî am înjumătățât oala dă Supă dă Zbor… Arătam ca un pai cu bilă la mijloc, așa o burtă mare făcusem!   

Pe drumul de întorcere, după ce i-am condus la rată, mi-am întors mânile și mi-am pipăit spatele…am simțit cum se mișcă spata, omoplatul și am înlemnit! Nu-mi venea să cred! Deja, simțeam mugurii aripilor ce începuseră să crească!!!  O formație de șapte opt „Rachete Reactoare” bubuiau pe cer spre Deveselu. Am ridicat ochii înspre ele și în loc de „avion cu motor ia-mă și pe mine în zbor …” am zis: 

– Peste câteva zile ne luăm la întrecere!!! Vă arăt eu vouă…!  Să mai zică Dan că sunt eu Șoarice Opărit…! ….. și până seara am terminat toată oala de „supă de zbor”…. 

Dedal, Icar, Pegas și voi Condori, Șoimi, Vulturi…frații mei înaripați….așteptati-mă! Încă un pic…cîteva zile …să-mi crească numa un pic aripile mai mari și mă alătur vouă…!  

……Nu știu cătă supă de Pui Porumbac i-a facut tușa Florica, dar Dan Mariniță ca mare specialist în avione, ”țevi cu aripi” cum le zice el acum mucalit, a înconjurat pământul de căteva zeci de ori în zbor.  

Și ori genetic…ori că trece des pe la bunica-sa la o „ciorbă de zbor”, văd că și Cosmin Mariniță, a luat-o în zbor pe urmele lu tac-su…. 

…Din tot și toate…din tot zborul și Condorul…. și Dedal…și Icar….Eu am rămas doar cu gândul la Verișoara Barza Chioară ….să mă înfieze….să-mi pun o bandă peste un ochi….și să-mi facă și mie Dumnezău un cuib! …dacă se poate….  La Frumușani…. dacă nu cuib, …măcar o Covergă  ….ca aia dân via lu Mărin a lu Dovleac…. 

….cu un surâs aștept dimineața…..