povestită de Gigi a lu Niculae a lu Iancu a lu Porcu
– Fhiuu-fhiuu-fhiufhiuuuuuu…. fhiuu-fhiuu-fhiufhiuuuuuu….! s-auza fluieratu lu Secăreanu!!! Asta era sămn că dăduse curba la Lele Măăă, adică Fănică al Gherghiniții șî că intrase pă Linia noastră!
– Bă, ciudat om Și Fănică ăsta…. bă, fie el al dracu, dacă eu l-am văzut fo dată supărat, zâcea ticu Niculae, cân venea vorba dă Nea Fănică.
Bă, ăsta a cântat șî cân a murit mă-sa, mai zâcea ticu…. Pentru noi copiii după linie, Fănică al Gherghiniții șî cu Vanghele a lu Ursu, erau cei mai iubiți bărbați dân sat!!! Bă, neică, …bă cân ne întâlneam cu ei pă drum …. râdeam cu lacrimi!!! Mă, ce lipici aveau ei la copii mici… habar_n-am dă ce?! Cân ne vedeau…dă dăparte ne pregăteau câte o surpriză. Ba ne speriau lătrând ca câinili…miorlăind ca cotoacili…imitând tot felul de animale fantastice …șî păsări… șî draci-colaci…. dă sărea inima dân noi la început… după aia să maimuțăreau șî glumeau cu noi șî ne spuneau tot felu dă snoave dă râdeam cum vă zâzăi, până leșânam.
Bă …ș-odată zâceau serioși:
– Hai, bă, dațâi drumu la școală! …dacă mai apucaț ceva dân ea , că o unsă a lu Cutare , sau a lu Cutare cu untură, aznoapte, ș-o mâncară cânii! Nuș dacă mai apucaț șâ voi fo ostreață….
Maică …ce o luam atunci la picior…. dă ne sfărâiau călcâili cum să zăce, ca să apucăm șî noi ceva . o blană…o ostreață …fun căprior… că asta ne zâceau acasă…că dacă n-avem parte dă fo bucată dă școală …ajungem ca Mutu dă la Manutanță …sau popă la Cățălești!!!
O dată o să vă povestesc cum ne-a așteptat Vanghele la poartă și ne-a dat la toata ceata dă copii câte un sac, câte o coșniță mai ruptă, câte o găleată fără toartă, da legată cu sârmă, cât-o oală mare dă pământ, Ciobâr- ne-a zâs el că să numește… ca să fugim repede la scoală că să dă vacanța șî s-avem în ce-o lua!!! Mie mi-a legat la brâu șî mi-a atârnat baiera dă găt, dă la o poală dă cules porumbu!!!
Doamne cea mai râs doamna Onița cân m-a văzut închipat așa…! Cicion și- a făcut cruce , săracu…!!! Căt pă ce să iasă șî cu scandal, că noi proști… o țîneam una șî bună să ne umple trăiștili șî oalili cu vacanță!!! Noroc cu Dom Florente… Mare Om …Mare Învățător, Mare Caracter, cum să esprimă unii acum… că la domolit pă Cicion care țânea rău dă tot la disciplină șî la performanța școlară , să nu ne pedepsască pentru prostia dovedită….
Nea Fănică ne țânea numa-n snoave șî strigături, ca la oră-n sat:
– Aolică lele mă, uite-l p-a lu Niculae cum uluca mi-o îndoaie, că îi e frică d-o oaie… mă prozobea pă mine cân mă vedea cocoțat pă gardu lui, cân mă întâlneam cu cârdu dă oi în drum spre grădiniță sau spre scoală, …și-mi era frică să nu mă împungă fun berbec!
Rar să-l fi auzât pă nea Fănică să zâcă ceva, fo vorbă … fo discuțe …în care să nu înceapă îngânând un Aolică Lele mă…. sau să nu concluzioneze la final …tot cu un aolică lele, sau Mă taică, măăăă ….! Dacă mai trăgea și la măsa…. răsuna Tecuciu dă cântece. Ș-acu mă mir dă ce nu l-a luat Ghițoancă Țanbalagiu sau Gheorghe a lu Buric în formație cu ei…sau cum dracu nu l-a descoperit fo unu dă la Floarea dân Grădină …sau du pă la Radio…. dă cautători dă folclor șî dă rapsozi dăștea…dă ei zâc!
– Fhiuu-fhiuu-fhiufhiuuuuuu…. fhiuu-fhiuu-fhiufhiuuuuuu….! Ca trăznetu lu Sf. Ilie s-auza șî s-apropia fluieratu lu Secăreanu
– Fhichiu-fhichiu- fhiuu- fiufiufiuuu , s-auza dân Cotină răpunsu lu Mila a lu Pește! Erau inconfundabili !!!
Milă a lu Pește, ori îți cănta dân fluieru dă lemn, ori dân două dește băgate în gură , tot aia era!!!!
– Ai Nelo cu ouli alea, o dată! Striga mica la soru-mea. Ce dracu, dormi pă tine!
– Păi nu zâsăși să fac patru, ca să-i pui șî lu ticu…să scuza soru-me.
– Ba da, zâcea mica, da lu tactu îi place fierte ca la paști! Bine dracu, Doamne iartă-mă că nu le vrea șî-nroșâte! Lu Secăreanu, fă-le ochiuri!!! Lasă-le p-ale lu tac-tu să fiarbă în ibric șî vez d-alalte dân tigaie, că pocnește uleiu șî faci polata blească ….
– Dă mă șî tu ziaru ăla ncoa, nu te mai uita ca curca-n lemne, zâcea către mine, care mă uitam cum scoate cu Lingură Mare, bucățili dă carne dîn oala cu ciorbă, șî le pune în stricuratoarea dă lapte pusă păste o strachină…
Imi era clar…azi doar zamă fără “abucăți “ , cum zâcea prietenul meu dă joacă, Ion a lu Radu a lu Bunioară…. Abucățili dă carne…bine scurse…. Erau învălite frumos în România liberă…. Sî tot in România Liberă înfășurate… rând pă rând, ajungeau în Traista lu Secăreanu , ourili ochiuri…un pumn dă “Masline dă la Aurel “… câteva fire dă ceapă șâ dă usturoi verde…sau cât-o căpățână…depandă dă pă cum era vremea cân ajungea Traista la tine…. Două –trei roșii…unu –doi castraveț… numa Pâinea era pusă todauna, ca într-un ritual respectat cu sfințenie, într-un Tișlaifăr Mare, țăsut iarna în casă dă tecucence, cu flori șî povești cusute apoi pe el cu Roșu șî cu Negru și neapărat cu ciucuri pă margini. Altfel, era rușîne mare!!!!!
– Pâinea! Un e pâinea?
– ….ăăăăăă …păi nu mai e! C-a mîncat-o ăsta pă toată aznoapte, răspundea Nela arătându-mă cu deștu…!
– Cum dracu, Doamne iartă-mă, zâce mica, mai mai să-i cadă oala dân mână, c-am făcut două tăvi dă-le mari!!!
– ăăăă …. nu mică, a rupt doar coaja dă d-asupra dă la toate… uită-te sî matale în coșniță, na! Zâce și Paul, punând voinicește Coșnița Mare pă dulap, șî dând la o parte Tișlaifărul care acoperea coșnița, lăsând la vedere șapte-opt pite mari, belite toate dă coajă!!!
– Aoleoo…te mănînc șî eu pă tine, zâcea mica. Da parcă nu așa furioasă ….
-Dă ce n-ai mâncat Hapleo toata Pchita ca să te saturi??? Dă ce drace le-ai început pă toate?
– Păi nu știi mica, că ăstuia nu-i place miezu? Mănâncă numa coaja că e cu ou!!!
-Dă fuga imediat la Mai-ta Catirina, sau la La Tanti-ta Mariora lu Lică șî vez care termenară dă copt, șî cere fo două-trei-patru pitișoare…ca să-i punem șî lu tac-tu…
– Nu mă duc…că mi-e rușâne….
– Da să mănânci pă furiș nu-ț fu! Du-te că te rup cu bătaia!!! Du-te , că ne facem dă râs față dă omu ăsta…! Paule, mama , intră în pivniță șî ia ș-o bucată dă cârnat dân canistră…..dân a albastră…
Stai! Ia șî strachina asta…bagă mîna în putină și umple strachina cu platagele….ca să ajungă șî pentru tac-tu….
Veniși mă cu pâinea? …că te omor acu!! Hai că auzi-l, trecu dă nentu Balâcă !!!
…..m-am întors la fix cu o roată mare dă pâine, suficientă să-i ajungă șî lu Secăreanu șî lu ticu…. Cu lăcrămili înodate sub barbă …șî dă rușâne și dă faptul că Maia Catirina lu Lișiacă , mare expertă în Pâine în Țăst, ca șî Ilinca lu Moromete….ca șî toate babili dă pă Linia noastră, după ce m-a chestionat ca dă ce nu mai avem pâine, ca să mă pedepsască probabil ca Arghezi pă Zdreanță, a ridicat Țăstu și mi-a pus în brațe pâinea și mi-a zăs… fugi la mă-ta cu ea ….
Sorili cu toată fiebințeala lui mi-a pus Maia Catirina în brațe…. Fugeam pă drum cu pâinea în brațe, dă zâceai că o furasem!!! Fugeam șî plângeam… dar n-am dat drumul la pîine!!! Mai târziu, tot Catirina lu Lișiacă mi-a oblojit bășâcili dă pă palme, cu untură șî cu gaz….
Mica a dat pâinea în două… acu, nu știu care , dar ori Niculae a lu Ilinca lu Moromete…ori Secăreanu, a mâncat în zâua aia, a mai sărată șî mai plânsă bucată dă Pâine în Țăst… că dacă era drumu cu fo cicizăci dă metri mai lung… să-nmuia toata pîinea dă la lăcrăimili mele….ca pitișorili dă la pomeni, muiate în vin cu zacăr…
……………………………………………………………………………………………………………………
….Peste ani…Paulică a lu Cicion a găsât Traista lu Secăreanu pă la Minică a lu Chivără pân polată… O fi fost rîndu lu tanti Florica să facă traista… șî n-a mai apucat…. Secăreanu a plecat….așa…dântr-o data …. Ca Și Milă a lu Pește…ca si nea Ilie Surdu…. Ca și Moș Mărin….
Noi …am rămas cu dorul poveștilor lor…. Paulică a lu Cicion a luat Traista și ne-a dat-o să punem fiecare în ea câte ceva…
Pusăi și eu ce avusăi pân casă…. Și v-o dau vouă mai departe… dân casă în căsă…
Păcat că nici eu și nici Paulică nu știm să fluierăm ca Secăreanu că veneam prin sat și fluieram la poartă să-ț dăm traista să pui și tu o poveste in ea.
Hai pune o poveste șî dă-o mai departe!

Leave a comment