povestită de Nela Birjaru

Asa,cum am promis, voi intra si eu in tolba amintirilor. Desi a trecut multa vreme de atunci, a mai ramas cate ceva in mintea noastră.

M-am nascut dintr-o familie cu mult respect si bunatate. Copil fiind, singură la parinti, nu prea mi-au lipsit multe dar vremurile grele de aunci le-am simtit si eu. Tatal meu a fost un omde o bunatate rară chiar daca unii il vor face comunist, nu afost asa! Fiind primarul comunei in tinerete si apoi presedinte C.A. P, a ajutat comunitatea, poate si Dumnezeu l-a tinut in viata pana la 94 ani, rasplatindu-i bunatatea. Am facut aceasta paranteza că are legatura cu povestioara mea.

Asa cum am spus, vremurile erau grele, lipsa banilor era mare. Copil fiind, imi placeau mult dulciurile dar nu aveam cu ce sa-mi cumpar. Atunci mi-a venit o idee nastrusnica. Pe linia noastră era o pravalie unde se vindea marfa si pe produse. Eu atunci am trecut la atac. Ce produs mai usor era ptr mine decat oua_ .Pandeam gainile pe cuibar si cand de ouau le adunam si le duceam la pravalie. Acolo mi le trecea printr-un cerc+ oua mari si oua mici. Veneam cu poala rochitii plina de eugenii, spirale si rahat. A mers totul bine pana intr-o zi cand vanzatorul pravaliei s-a intalnit cu tata.

-Floro, tu,stii ca fata ta, aduce toate oule la magazin si-si cumpara dulciuri?

– Foarte bine! Bine ca are ce aduce! Tatal meu mi-a zis să imi cumpar in comtinuare ce vreau, dar sa nu afle mama care observase lipsa ouleor din cuibar. Tata atunci ii spune…. Poate le mananca cainele sau dihorii. Totul a mers bine pana intr-o zi cand au venit parintii acasa si m-au gasit lesinata si plina de zahar pe la gura. A trebuit sa vina unchiul NETE sa ma faca bine. Atunci a aflat si mama de pozna mea. De atunci,nici,in ziua de azi nu am mai mancat rahat. Aceasta a fost trasnaia mea, la cei 6 anisori ai mei si multe altele au fost….Cu drag ni le aducem aminte, dar tristi santem acum, cand mergem in satul pustiit de lume. Numai este nimic din ce a fost. Timpul nu il mai putem intoarce.