povestită de Gigi a lu Ilinca a lu Moromete

Eugen Iancu …în speranța că n-ai să te dezici de prieteni noastra, am să fac o afirmație și am să-ți spun o poveste…. Sper să o citești până la capat, oricât ar fi de lungă….

Nimic nu e mai subiectiv pe lumea asta decât….ARTA. 

Actoria  e de departe Regina Subiectivității!!!!! Iar ACTORIA e atât de efemeră…! E doar ….”verba volant”…! Mulțumim…. noi actorii, neavând pânza și culorile Pictorilor, cele șapte note scrise ale Muzicienilor, lemnul sau marmura Sculptorilor, pana și cerneala Poeților….. le mulțumim lui Auguste și Louis Lumière și lui Thomas Alva Edison , că ne-au dat prin imagine mișctoare și sunet, un vremelnic “punct de sprijin” în efemera noastră existență și ARTĂ…. Altfel….discuțiile, teoriile…COMPARAȚIILE…. ar fi fost doar fum….fum….fum…. Veșnică a fost , este și va fi “concreta” SUBIECTIVITATE!…..
Astfel, “puiul de Firicel” sau mai corect Puiul de Moromete, plecat din Tecuci Kalinderu, ajunse prin jocul sorții și al întamplării să  joace într-un mare spectacol, și să iasă singur la aplauze, pe scena Naționalului bucureștean, așa cum visase în copilărie de multe ori, ducându-se cu oile pe câmp…luând în brațe milioane de fire la tăiat de coceni…. cu buzele arse de arșita setei la balotat de paie sau …. troznindu-i dinții de praful din “curul combainei” la recoltat de grau….sau de la Selectorul de grâu….

Și a chemat-o puiul lu Moromete pe mă-sa…. să-l vadă pe scenă!  Era Moromete alături de Armand Calotă, Viviana Alivizache, Ilinca Tomoroveanu… Traian Stanescu…Maria Teslaru…Eugen Cristea…Matei Alexandru…. Adian Pintea….Tania Popa….Rodica Muresan…Cesonia Postelnicu… etc…etc..  și peste ei…. Zeul Ondinelor, Supremul Mircea Albulescu!    

Dumnezeu …soarta…cine știe…., hotărâse ca pentru o bucată de vreme, Moromete ăl mic să-l înlocuiască vremelnic pe  Nenea Grișa – Grigore Nagacevschi care juca Păzitorul de porci. Breasla și colegii își arătau  respectul pentru Nenea Grișa oferîndu-i prin legea nescrisă a meseriei, Cinstea și Onoarea de a IEȘI SINGUR LA  APLAUZE!  Cei din lumea teatrului știu aceasta ierarhie și acest ONOR intern. După Nenea Grișa mai ieșeu în ordine, Adrian Pintea, Tania Popa, după care venea în fața publicului Zeul…Dumnezeul Mircea Albulescu ! Nu știu să fi fost în anii 90 un spectacol mai grandios…. Poate doar Numele Trandafirului cu Gheorghe Dinică și Radu Beligan plus tot aurul actoricesc al TNB-ului!    Niciodată nu se găsea un bilet în plus la reprezentație …nu puteai să mergi pe scări după al treilea gong…. era arhiplin de studenți…și de domni la cravată și doamne în toalete de teatru,  care se așezau pe scări fără nicio reținere, că doar așa apucau să intre să vada spectacolul. Se cutremura din temelie Cladirea TNB-ului minute în șir, când Zeul Ondinelor – Mircea Albulescu, printr-un gest maiestuos, cobora cortina peste   povestea de dragostea tradată a  zânei – Tania Popa, ce renunțase la Nemurire pentru pământeanul  cavaler Hans – Adrian Pintea….

…Ducându-o pe maică-sa spre casă, a întrebat-o Mormete ăl mic:

– Ia spune mamă, ți-a plăcut?

– Maică…. n-ai niciun haz!

Nu pot să descriu în cuvinte durerea ce am simțit-o atunci! Greu m-am abținut să nu plâng…. I-am mărturisit durerea Profesorului și Mentorului meu Victor Moldovan…sperând la o mângâiere… la ceva…la ce, nici eu nu aveam habar ….

– Maică-ta a avut dreptate, a zis Vichi. N-ai ajuns la inima ei…! Asta e soarta noastră a actorilor, ne judecă fiecare după cum simte….

Singura care mi-a înțeles durerea a fost sora mea, Liliana Mocanu…. cu ea am putut vorbi despre  Artă…Creație…..Talent…. Din familia naturală, doar Paul îmi apăra dreptul la visare actoricească…..restul, mă persiflau cu un ironic, ete-l și pă Ministru Culturii, ajunsă și el la cap….când ne duceam la săpat la vie, ….la porumb….la tăiat la coceni…. student fiind!

 Și geaba am jucat eu Tipătescu, Claudius sau Lear, primind onoruri de la Profesori și publicul orășean, că tot un ciudat rămâneam…   Abia când peste ani, când actoria mea s-a împletit cu satul, ca Romică Cărciumaru sau Nea Georgică de la Viața Satului, am devenit din codaș la oraș….mândria Tecuciului, ba chiar mi-am câștigat dreptul de a fuma și a bea o țuică cu tata, seara sub rampă, filosofând despre viață și numărând stelele….

Cam așa stau lucrurile cu pârdalnica asta de Actorie, …O meserie în care norocul joacă un rol nepermis de mare – așa mi-a zis mie Mircea Albulescu,  când mândru de mine, după examenul de Licență,  Victor Moldovan m-a împins în față zicând:

– Iorgule, îți prezint un nou coleg!

M-a luat în brațe Iorgu Albulescu, m-a lipit de pieptul lui…. M-a sărutat pe frunte și a zis rar…rar de tot:

– Bunul meu….bine ai venit într-o meserie…în care…. norocul…..joacă ….un rol…nepermis de mare…. Și parcă…parcă să zic că i-am văzut barba tremurând și o lacrimă i se prelingea pe la colțul ochiului….

…iar dacă ție nu îți place Las Fierbinți…ai dreptate!!!

Eu însă am plâns minute în șir și când l-am văzut pe  Vasile primarul la taină cu Prefectul …și când  a plecat Firicel ăl mic la facultate…!

Respectul și onoarea mea totală  întregii echipe, fără osebire!

….Și să vă iasă dracului o dată din cap: Voi nu sunteți actori și nu faceți comedie!!!! Sunteți niște amărâți de Celentani, care vrănd probabil să faceți un gard, de amețiți ce sunteți…. ați construit o oglindă în care se reflectă  România de azi! Și aveți grijă cu oglinda asta…. să nu dați dracu foc  lumii cum a făcut Arhimede la Siracuza….