povestită de Paul a lu Cicion

Anumite întâmplări te marcheazâ pe vecie și-ți rămân îintipărite în minte chiar dacă s-au întâmplat când aveai doar câțiva ani..

Nu-mi amintesc în ce an eram, ce-mi amintesc este doar că eram mic și eram la “mamaia și tataia” prin spatele casei, cu tataia Minică.  Minică a lu Chivără… La un moment dat, a venit mamaia repede la tataia și i-a spus ceva în șoaptă. De obicei nu făceau așa, tot timpul vorbeau liber și nu-mi ascundeau nimic.

– Ai mă zău! a zis tataia făcând ochii mari. După o pauză de câteva secunde în care s-a gândit ce să facă, mi-a zis- destul de răstit:

-Tu stai aici! și a plecat grăbit in  fața casei.

Cum niciodată tataia nu se răstise la mine, mi-am dat seama că este ceva grav și nu am îndrăznit sa zic nimic sau să plec de acolo. După 10-15 minute am auzit o femeie urlând și multe voci groase de bârbați. Cum deja stătusem destul de mult acolo și fiind curios, dupa alte 10-15 minute cred, m-am dus în fața casei să văd ce se întâmplă.

Peste albia Tecuciului era o fântână cu cumpănă, fântână care avea apa mult mai bună decat apa de la fântâna noastră din curte și mi se părea mie – și mai rece. De jur împrejurul fântânii erau adunați foarte mulți oameni care se vânzoleau și dădeau indicații. N-am văzut niciun copil așa că nu am îndrăznit să mă duc să vad ce este acolo, ce se întâmplase…

Stăteam la poartă pe patul de lemn făcut de tataia și priveam în liniște, foarte concentrat, la grupul de bărbați care roiau în jurul fântânii. M-am speriat când a ieșit mamaia din curte și m-am trezit cu ea lângă mine, eu credeam că este și ea acolo, pe lângă fântână.

– Ce s-a întâmplat mamaie?  am întrebat eu incet, dându-mi seama că era ceva foarte grav….

– S-a înecat un om – mi-a răspuns ea la fel de încet.

– Cum s-a înecat?? am întrebat eu fără să-mi dau seama că era o întrebare prostească…

– A căzut in fântână, n-a fost atent când a scos apă…

Nu avea nicio logicâ ce-mi spunea, cunoașteam fântâna aia foarte bine. Chiar dacă eu eram un pișpiriu, chizurile fântânii erau destul de înalte că eu abia mă agățam să bag capul sa văd luciul apei din fântână. N-am mai întrebat nimic și respectând tăcerea, stăteam cu mamaia pe patul de lemn de la poartâ, privind peste apă la ce se întâmplă acolo. A venit lângă noi pe pat și țața Lisandra, nevasta lu moș Andrei zis și Beștelie, dar nici ea nu îndrăznea să zică nimic…

Cred ca am stat peste o ora acolo, timp în care nici mamaia și nici țața Lisanda nu au scos un cuvânt….

La un moment dat, lumea a început să plece și mamaia mi-a zis cu un glas moale, mai mult oftând:

– Hai să mâncăm!

Atunci mi-am dat seama că se terminase ce era acolo și câ, într-un fel, viața a revenit la normal. Fără să zică nimic s-a ridicat și țața Lisandra, într-un acord total cu mamaia și a intrat în curte la ea.

Se înserease deja când a venit tataia acasă și obosit parcă, s-a așezat pe scaunul de la masă. Nimeni nu a zis nimic, mamaia pregătea mâncarea când l-am auzit pe tataia, tragând adânc aer în piept, mai mult oftând:

– Pune și tu o țuică…

Când am început să mâncăm, mestecând rar, tataia doar atât a zis:

– A fost un om rău, a făcut mult rău în sat….

După ce am mâncat, am plecat acasă la ai mei. A doua zi, când m-am dus la mamaia și tataia, am vazut un motor de tractor, ca alea de la Grădină care scoateau apa din Dig să irige roșiile, tractor care scoatea apa din fântână.

– Sleiește fântâna că a fost spurcată, mi-a zis mamaia fără sa mai aștepte să o întreb eu ce se întâmplă acolo…

Peste ani am aflat cine a fost Greblă și ce făcuse în sat, la Colectivizare….

După ce fusese sleită, fântâna avea apa iar rece ca gheața și bună de băut, la fel cum fusese “sleită” Romania de Revolutie, dupa comunism…