povestită de Paul a lu Cicion

Un bun prieten de-al meu din Curtea de Argeș, căsătorit cu o fată cu rădăcini din Balaci dar crescută la Rosiori de Vede si amandoi stabiliți in Bucuresti,  au hotărât să renoveze casa bătrâneasca din Balaci, casa copilariei și a vacanțelor ei…

De la zis până la făcut e cale lungă, așa că la un pahar de vorbă, prietenul meu, mare admirator al Universităţii Craiova şi al fotbalistului Balaci din Bănie, exasperat de cheltuielile făcute cu casa bătrânescă, a conchis intr-un mod dramatic: “casa de la Balaci (făcand un joc de cuvinete cu numele fotbalistului), o să o numesc “Minunea Blondă”- că prea înghite bani și nu se vede mai nimic! “

Intrând în acest joc de cuvinte, eu am denumit casa bunicilor din Tecuci Kalinderu ca fiind „Minunea Verde”, dar din alte motive…

Să mă explic…

La sfârșitul anilor 90’, după ce s-a prăpădit și tataia, mama a încercat să țină ambele gospodării. După câțiva ani, dându-ne seama că nu poate mama să continue așa,  i-am propus să vândă casa, casă în care mi-am petrecut aproape toată copilăria. A fost foarte greu și pentru mama fiind casa copilăriei ei dar pentru mine decizia mi-a fost înlesnită de faptul că urma să plec în America și ca oricum eram pregătit să las multe în urmă…

Așa că mama, împreună cu sora ei- tanti Nuța, au hotarât să vândă casa lui tanti Ioana – femeie de la noi din sat care stătea la București și voia să vină la Tecuci doar vara…

Și trecură anii…

Venirăm din America, proaspă americani și, mergând la Tecuci, mama m-a întrebat așa, într-o doară: „Tu nu te mai duci pe la casa lu’ tataia?” Așa e, dorul de locurile copilăriei mă atrăgeau ca un magnet dar pe de altă parte nu putem să mă duc acolo fiind deja o casă …străină, cu alți proprietari, etc. Nici măcar pe la poartă nu puteam să trec….I-am spus mamei lucrul ăsta și a înțeles, deși ea nu avea nicio problemă în acest sens, cunoscând-o foarte bine pe tanti Ioana și ducându-se pe acolo când voia…

Mama, după această discuție cu mine, când s-a întâlnit cu tanti Ioana, i-a povestit despre ce i-am spus eu și că, dacă vreodată o voi să vândă, eu sunt dispus să cumpar/răscumpăr casa bunicilor. Probabil ca a fost voia Domnului ca după doar câțiva ani, după ce s-a prăpădit soțul tanti Ioanii, aceasta să vină la mama și să-i spună ca dacă vrem, putem să cumparăm casa înapoi.

Nu vă dați seama ce bucurie imensă mi-a făcut tanti Ioana… În afară de faptul că ne-a vândut casa înapoi, nu a vrut să ne ia niciun ban în plus. “Cu cât mi-ați vândut-o, cu atat v-o vând și eu, nu vreau să fac nicio afacere”. Rar așa om… Nu spun ca la casă nu-i făcuse nicio modificare și o lăsase exact așa cum o vândusem noi, cu paturile, cu mesele și șifonierul bunicilor. În plus, trăsese apă curentă de sus de pe Cenușari până jos în vale. Mă repet, niciun ban în plus nu a vrut tanti Ioana, nu mai pun inflatia de peste (cred) 7 ani…

Așa că am reintrat în posesia casei bunicilor și am angajat o echipă să o renoveze. Nu am schimbat mai nimic, doar un perete l-am refăcut cu fier beton, am curățat tot până la cărămidă și am tencuit, zugrăvit, văruit și vopsit totul… Am adus-o la starea pe care o știam din copilărie, toata albă și cu tocăria vopsită cu vopsea verde. Acum, fiind cât de cât întreținută, este un motiv și un prilej de a ne reîntâlni cu alți membrii din familia largită sau din neam.

În discuțiile despre ‘investițile imobiliare de la țară” cu prietenul meu, când el pomenea de Minunea Blondă, aveam și eu ….minunea mea, dar verde.

Acum sper că înțelegeți de ce i-am spus “Minunea Verde”…

PS. Și i-am mai sus dintr-un alt motiv “Minunea Verde“. Cănd eram mic, nu știu cum spuneam acasă când mă duceam la mamaia și la tataia – în niciun caz nu spuneam că ma duc la…bunici. După ce s-a prăpădit mamaia, tot timpul ziceam că mă duc “la tataia“, că doar el mai era în viață. După ce s-a dus și el, chiar aveam o dilemă cum să spun când mă duceam acolo… Dacă ziceam “la tataia”, nu era drept, mă gândeam că se supăra mamaia… Dacă ziceam “la mamaia”, iar nu era drept că se supăra …tataia. Să spun că mă duc “la mamaia și tataia” era prea lung, așa ca „mă duc la Minunea Verde” a rezolvat problema!

Deși mă duc destul de rar pe acolo, de fiecare dată mă duc cu o plăcere nebună, mă întâlnesc cu tataia și mamaia prin curte, prin casă, prin grădină, amintindu-mi de copilărie și încărcându-mă cu o energie pe care cu siguranță unii dintre voi o înțeleg.

Nu vă lăsați casele copilăriei să cadă în paragină, cu un minim efort le puteți readuce la viață și cu siguranță părinții sau bunicii care au pus prima cărămidă, vă vor privi de acolo de unde sunt și vă vor mulțumi cu lacrimi în ochi…