povestite de Paul al lu Cicion

Chiar mă gândesc câteodată că dacă Marin Preda s-ar fi născut în Tecuci, cu siguranță ca Moromeții ar fi luat premilul Nobel pentru literatură… Așa, a fost doar la 10-12 km depărtare de premiu, exact cât este între Tecuci Kalinderu și Siliștea Gumești…

Daca la Siliștea Gumești aveam pe Moromete, Cocoșilă, Bălosu, Guiga sau alte personaje, la Tecuci Kalinderu avem pe Mocârlie, Țandără, Greblă, Șunturici, Beștelie, Chivără, Țâcăle, Cinache sau Veta lu Flocea precum și alte nume, la fel de sonore.

Și câte povești! Câte intringi și câte întâmplări care din păcate se vor pierde pentru câ nu am avut și noi un Marin Preda…

Voi încerca să povestesc aici câteva întâmplări din Tecuci auzite sau trăite de mine. Din păcate nu-mi aduc aminte toate numele personajelor dar sper ca voi, cei care citiți, să recunoașteți aceste personaje și să le dați numele adevărat.

Țandără

Pe ulița ce coboară de la Poiana lu Menache spre pârâul Tecuci, pe lângă casa lui Tudor a lu Furguleț, puțin mai la vale, pe dreapta, statea Țandără. Nimeni nu știa cine este Lixandru Răpan dar dacă întrebai de Țandără, toată lumea din sat te îndruma către casa lui…

Este greu de descifrat mecanismul atribuirii de porecle în arealul satului românesc dar cert este că sunt două variante, ambele logice, cunoscând personajul…

Prima este ca in timpul Razboiului, nemții nu puteau pronunța corect numele de Lixandru și pronunțau Licțandru sau Țandru. De aici pană la Țandără nu este decât un pas. Avem în sat porecle ca Friță (chiar pe aceeași uliță mai jos) de la faptul ca semăna cu un…Friț sau – tot poreclă – Germanu.

A doua variantă este că “nea Lisandru” cum îi spuneam eu, tot timpul când venea spre casă, avea în mână, adunate de pe drum, câte o bucată de lemn, un băț, etc- ceva care să pună pe foc. Și de aici poate, porecla de Țandără.

Nea Lisandru era un om bun, vorbea foarte frumos și era un om credincios, chiar… „ocupațiunea lui principală” fiind aceea de cântăreț sau ţârcovnic la Biserica din Deal. Nea Lisandru trecuse prin multe la viața lui, era un om calm și…neconflictual. Tanti Gica, nevasta lui, era în schimb o femeie aprigă și, așa o vedeam eu, o femeie hotărâtă să mute munții și foarte energică. Așa vrea Dumnezeu câteodată să unească doi oameni cu caractere diferite, chiar opuse.  Probabil așa au reușit ca din 2 oameni simpli să răsară 2 fete, ambele profesoare…

Nea Lisandru nu se certa niciodată cu tanti Gica, atunci cand treceam pe acolo,  mai mult gura tanti Gighii o auzeam… Chiar a fost întrebat nea Lisandru de cineva odată : “Care e bre secretu’ matale de nu te cerți niciodată cu muierea?” Raspunsul lui nea Lisandru a venit neașteptat de repede și de simplu, în doar 3 cuvinte: “Fac ca ea!”

Și nu doar zicea că face ca tanti Gica, asta chiar se întâmpla!

Plecând odată la cules de porumb, cu noaptea-n cap așa cum se obișnuia să nu vină căldura aia mare și să nu te taie foile de porumb, nea Lisandru a legat magarul la droagă și împreună cu tanti Gica au plecat spre câmp. Plouase bine de tot cu câteva zile înainte și pe drum, pe cleată, erau șanțuri mari pline cu apă, șanțuri făcute de roțile de la tractoare. Cum afară era încă întuneric, au ajuns cu droaga in dreptul unei bălți mari, plină cu nămol, loc ce trebuia ocolit.

-Ia-o pân stânga!  a tunat tanti Gica.

– Lasă că o iau pân dreapta că uite, parcă nu e așa de adânc șantul, a răspuns calm nea Lisandru…

-Tu nu auzi măh să o iei pân stânga?? a ordonat tanti Gica.

-Bine… O iau pe unde zici tu, i-a răspuns impasibil nea Lisandru.

Și fix prin stânga era șanțul ăl mai mare și mai adânc cu nămolul până la genunchi… Acolo a rămas săracul măgar care se opintea să iasă din nămol cu droagă cu tot… După un timp, nea Lisandru a trebuit să coboare în nămol și să împingă la droagă. Ce mai tura-vura, mai cu un băț pe spinarea măgarului, mai împinsă de nea Lisandru, au scos droaga pe drum uscat iar…

-Vezi, dacă făcui ca tine?, încercă o urmă de reproș nea Lisandru…

-Pai dacă esti prost și te iei dupa mine!, a fost raspunsul tanti Gichii, răspuns care a intrat in poveștile Tecuciului…

………………………………………………………………………………………………………………

Probabil că nu dintotdeauna nea Lisandru a fost așa de calm, că mai este o poveste cu el și tanti Gica…

Nu contează motivele, cert este că într-o noapte, nea Lisandru s-a certat cu tanti Gica și, profitând de ocazie, pentru a avea liniște, a încuiat ușa de la casă, lasând-o pe tanti Gica afară, să se mai calmeze…

După un timp, nu s-a mai auzit nicio mișcare afară, se pare că tanti Gica plecase prin vecini… Cum avea totuși mustrări de conștiință ca a lasat-o noapte afară pe tanti Gica, se uita din când în când pe fereastră. Orgoliul de bărbat probabil ca-l reținea să iasă afară și să o caute…

La un moment dat a auzit ceva foșnet afară și când s-a uitat mai atent, a văzut vaca prin curte. “Aoleo, a scăpat vaca” i-a fulgerat prin minte… A ieșt repede afară, a luat vaca și a bagat-o înapoi in grajd. Când s-a întors în casă – ghici ce- ușa încuiată și tanti Gica în casă… Nu trebuie să vă mai spun eu cine a dormit în fânar în noaptea aceea…

…………………………………………………………………………………………………………………..

Vecinii

Nu cunosc personajele ci doar povestea….

Oamenii la țară, ca de altfel pretutindeni, se mai ceartă între ei. Unii mai rău, unii mai puțin, unii se împacă repede, alții niciodată. Ba chiar faptul ca nu-și vorbesc, chiar vecini fiind, se transmite și generației următoare așa că se poate ajunge la situația absurdă că nici ei nu mai știu de ce nu-și vorbesc…

Ăsta este și cazul poveștii de față, doi vecini care nu-și vorbeu de foarte multă vreme și acest lucru era de notorietate în sat.

Unul era tractorist la CAP iar celălalt, pensionar. Cel pensionar, stătea de dimineața până seara pe patul de la poartă și intra în vorbă cu cine trecea pe drum.

Vecinul, cum am mai spus, tractorist la CAP, pleca dimineața și mai venea după apusul soarelui, mai ales când era “campanie agricolă”.

Într-o zi, când era treieratul grâului în toi, vecinul tractorist a venit cu tractorul acasă și a luat repede din remorcă, câțiva saci cu grâu pe care i-a dus grăbit in curte. Pesemne că nu era tocmai în regulă, dar făcea ce cam tot țăranul român făcea dupa colectivizare cănd nu mai avea pământul lui dar trebuia să aibă ce să pună pe masă.

După nici 15-20 de minute, vâj-vâj apare în trombă ridicând un munte de praf în urmă, mașina de miliție cu 2-3 milițieni, în frunte cu Paraschiv- Șeful de Post.

Milițienii au intrat în curte la vecinul tractorist, strigând puternic  de cum au intrat pe poartă “MILIȚIAAA!!“

Paraschiv, seful de post, s-a apropiat de bătrânul vecin care stătea la poartă și a intrat în vorbă:

-Bună ziua nea…

-Bună ziua Parashive….

-Auzi, avem o informație că vecinul matele fură grâu și că chiar acum aduse acasă câțiva saci. Să nu zici că nu l-ai văzut că stai toată ziua la poartă… Câți saci a adus și unde i-a băgat??

-Măi Paraschive, tu știi foarte bine că sunt certat cu el, nu?

-Da nea…

-De ani de zile… Nici nu ne salutăm….

-Da…

-Pai mă, când l-am văzut că coboară dân tractor, m-am întors cu curu’ la el! Așa face el, așa fac și eu! N-am văzut nimic, că n-am ochi în ceafă!

Nu știu ce s-a întâmplat mai departe, cert este că cei doi vecini tot nu s-au împăcat desi își câștigaseră respectul reciproc…

………………………………………………………………………………………………………………

Casă nouă

Nu cunosc toate personajele ci doar povestea….

Toată lumea știe că în Tecuci nu existau case cu etaj. “Vilă” era cuvântul pentru o casă cu etaj dar, cum am spus, singura construcție cu etaj din sat era Magazinul Universal…

A avea o vilă era semnul suprem de bunăstare și doar cei cu multă dare de mână își permiteau așa ceva.

Dupa anii 80’, deși comunismul era în floare, cei care aveau copii pe la București, au început să viseze la o…vilă!. Acum nu știu dacă în povestea de față era vorba de o vilă sau nu, cert este ca un om din sat își punea acoperiș nou sau chiar își construise o casă nouă. Pe casă bătea tabla vestitul om care se pricepea mai la toate: Gicu lu Mocanu.

Lucrările erau aproape pe terminate și personajul nostru din poveste, a ieșit în drum să vadă casa sau acoperișul mai bine, să aibaă o vedere de ansamblu a ceea ce-și construia.

Cum soarele bătea puternic și acoperișul de tablă nou strălucea aproape la fel de puternic, își puse omul mâna streașină la ochi și privind spre casă, întrebă admirativ pe nea Gicu care bătea tabla, sus pe acoperiș:

-Băăă Gicule băă!

-Da nea…

-Bă, cine stă mă aci???

Toți cei de pe casă care băteau tabla s-au oprit din lucru, uităndu-se mirați unul la altul, neînțelegând ce se întâmplă…. După căteva clipe de nedumerire, nea Gicu întrebă la rândul lui:

-Cum mă cine stă aici, tu nu știi cine stă??? TU stai!

-Ba da măh, da’ cum îl cheamă mă pă ala care stă aci?? Cum îi zâce lumea??

-Vasile a lu…., veni raspunsul mirat al lui nea Gicu…

După o pauză strategică, pentru a crește suspansul, răspunse din drum satisfăcut:

-Bă futu-l in cur pă măsa, bă ce casă-și face mă!!!

……………………………………………………………………………………………………………………

Vaca lui Ion

Nu cunosc personajele ci doar povestea…. Vasile, Ion sau Gheorghe sunt nume inventate…

Se știe că la Tecuci, dupa apă, țuica este a doua băutură consumată pe scară largă. Laptele nu se pune pentru că nu e băutură ci mâncare… Puteai să nu ai zahar sau ulei în casă dar să nu ai o țuică cu care să-ți întâmpini un musafir “ nu se exista” așa cum am auzit de multe ori la Tecuci…

Chiar dacă aveau țuică acasă, seara mulți tecuceni ajungeau la MAT să bea o bere de la Dode… De multe ori nu era doar o bere, erau chiar mai multe și câteodată nu era doar bere ba mai era și câte un rom sau mai multe…

Mulţi erau care veneau pe două picioare la Dode dar în drum spre casă mai gaseau cate unul și cei norocoși ajungeau chiar în 4 picioare. Unii se mai opreau în șanț până a doua zi sau până venea muierea, anunțată de cineva ca omul ei e…căzut la cutărescu la poartă sau în șanț. Generațiile din ziua de azi cu siguranță că nu înțeleg pe deplin cum stăteau lucrurile atunci, dar cei care au trăit acele vremuri, știu că într-un fel sau altul, asta făcea parte din….normalitatea vieții la țară.

Cum ajungeau sau nu ajungeau acasă nu este chiar așa de important, cert este ca a doua sau a treia zi, iar erau la Dode… Daca ar trăi nea Dode, câte povești ne-ar spune…Le-a luat cu el, Dumnezeu sa-l ierte!

Într-una din seri, unul din obișnuiții locului, a venit la Dode cu …un ochi cam negru și jdrelit pe pometul obrazului și pe o parte din frunte… Nu mai trebuia să ofere explicații „colegilor de paar”, dar pentru ca asta era frumusețea la Dode,  unul din clienții zilnici – Vasile, care deja luase “fo 3 beri”,  l-a întrebat, cu o voce nevinovat-prefăcută:

-Ce pățâș mă Ioane??

-Eh, parcă nu știi….

-Nu știu mă Zău, dă un’ să știu??, continua jocul Vasile…

-Hai mă, zise Ion mohorăt, mai bine dă și tu o bere să mă răcoresc…

-Dodee, mai adă mă o bere că uite cine veni! Hai că o să ne povestească ce-a pățit, strigă Vasile făcând ca toți ochii din cârciumă să se îndrepte către masa lor.

-Ai mă lasă… zise Ion mohorât.

Vecinul de masă al lui Vasile fugi la tejghea, plăti și veni cu o halbă de bere rece, cu guler mare, alb… Se lăsase o liniște deplină în tot MAT ul. Când halba atinse masa de tablă, Ion începu:

-M-a trântit vaca mă! zise Ion mai cu o jumătate de gură. Cân’ sa-i pun coceni în iezle a dat cu cornu’, am alunecat și am căzut…

Fără să pună nicio secundâ la îndoială spusele lui Ion,  Vasile a ridicat capul, s-a uitat roată la toți cei din jur care ascultau în liniște povestea lui Ion și, înainte ca cineva să zică ceva, conchise cu o voce serioasă, uitându-se în continuare la ceilalți, căutând aprobarea din priviri a lor:

-Bă a dracu vacă băăă!…Bă, da macar dă mă lapte mult???

-Dă mă, dă… zise Ion cu capul plecat și cu o voce mai moale, așteptănd cu înfrigurare reacția celorlalți…

-Bă, și a mea e mă rea dă muscă! sări repede Gheorghe care ascultase și el povestea lui Ion.

-Dă-le bă dreacu! mai zise cineva de la masa vecina, întoarcându-se cu spatele, semn că povestea să terminase…

„Corb la corb nu-și scoate ochii” e un proverb vechi românesc…

Cert este ca peste o săptâmână, când la Dode toate mesele erau pline, cine credeți că intră pe ușă cu ochiul drept negru și umflat și la fel, jdrelit pe jumătate de față? Da, ați ghicit, era Vasile…. Pentru căteva secunde s-a lăsat o liniște de auzeai musca… Cănd l-a văzut Gheorge, a tunat cu o voce parcă venită din Ceruri:

-Ce făcuși mă Vasile, loași vacu lu’ Ion?

……………………………………………………………………………………………………………………

Atacul cu tancuri la Tecuci Kalinderu

Cei de vărsta mea sau chiar mai în vârstă, poate-și mai aduc aminte că la MAT la nea Dode, a fost o perioadă când, pe lângă băutură, se făceau și mici. Pe terasă la MAT, cum intrai, în fund în colțul din dreapta, era o gheretă verde parcă unde- uite că nu mai știu cine, făcea mici și cârnați. Să fi fost Monu cel care era la mici? Nu mai știu…

Mă vad și acum, mic, desculţ şi în pantaloni scurţi, stând pe scările de la casa lui Noajă, cu o “farfurie” dreptunghiulară de carton pe genunchi, carton pe care erau așezați 2-3 mici alături de muștar și sare grunjoasă.

Tot la nea Dode mi-aduc aminte ca am băut primul…țap de bere. L-a cumpărat tatai Minică, special pentru mine- cred ca aveam 13-14 ani. „Bea cât vrei” mi-a zis tataia când a văzut cum m-am strâbat la prima gură de bere. Mai băusem eu bere dar pe ascuns, trebaia să pară că e prima dată, nu?

Vara mai ales, acolo la nea Dode era cred, un altfel de Poiană a lui Iocan din Moromeții. Știu că era o regulă foarte clară dar care, din când în când mai erau încălcată… Aceea ca o femeie să nu intre în cârciumă. Știu că tataia i-a spus mamaiei Florica: “Să nu vii la MAT după mine!”. Asta deoarece era rușine mare între bărbați dacă muierea venea după el la MAT să-l ia acasă. Asta nu împiedica anumite neveste să le vezi cu un toiag în mână, așteptându-și afară “poama” să iasă din MAT și să-l ducă în siguranță acasă…

La MAT veneau aproape toți bărbații din sat, era chiar o mândrie printre femei să spună că „al meu nu se duce la MAT, bea acasă!” dar era un fel de decădere în fața celorlalți bărbați să nu treci pragul la nea Dode… Unii il treceau mai des, alții mai rar, dar tot îl treceau.

Iarna era cum era la nea Dode, toata lumea stătrea înăuntru dar cum dădea căldura, oamenii începeau să iasă afară pe terasă. Oricum, cel mai animat era seara, după ce terminau oamenii muncile la cămp sau în curte, plecau „în Vale la Dode” să bea o bere…

Așa a fost și într-o noapte de pomină, la începutul primăverii cand afară, mai ales seara, era destul de frig și toți bărbații erau înauntru. Ca de obicei, când se întalnesc mai mulți bărbați, printre fumul de țigară pe care-l tăiai cu cuțitul, discuțiile cele mai aprige era despre fotbal sau amintiri din armată.

La un moment dat, când discuțiile erau în toi, s-a auzit un huruit puternic parcă venit din altă lume, un zgomot greu, adânc și care a făcut ca toată lumea să amuțească încercănd să înțeleagă ce se întâmplă. În acea liniște nenaturală, rafturile pe care erau expuse sticlele cu băutură din spatele tejghelei lui nea Dode au început să vibreze și o sticlă a cazut, spargându-se cu un zgomot infernal. Zgomotul se auzea din ce în ce mai tare și toate mesele începuseră să vibreze și zgomotul de sticle sparte nu contenea şi creștea în intensitate…

Cicion, directorul școlii, care era o voce destul de autoritară in sat a urlat:

– AFARĂĂĂĂ TOATĂ LUMEA!  

La acest ordin, exact ca în armată, toți bărbații au ieșit afară in câteva secunde, uitănd de băuturâ sau de orice altceva, îngrămădindu-se pe ușă…

– CULCAT ÎN ȘANȚ!,  a venit al doilea ordin de la Cicion când mai toată lumea era deja afară.

Cum discuțiile fuseseră și despre armată și fiind și destul de târziu, după ora 10 seara, aburii alcolului erau peste tot.

– NE ATACĂ RUȘII CU TANCURI !!! , a urlat civeva din șanț….

După câteva zeci de secunde, se aude o altă voce puternică:

– BĂĂĂ, E CUTREMUR BĂĂĂ….

………….

Când tata a ajuns acasă, eu cu soră-mea și mama, care avea în brațe pe Cornel, stăteam în curte în fața casei, așteptănd să vedem dacă mai este sau nu cutremur…

– Sunteți bine? a întrebat tata transfigurat la față, trăgându-și răsuflarea,

– Da, suntem bine! i-a răspuns mama speriată. Tu pe unde umbli? i-a reproșat mama, așa cu jumătate de gură, să nu tacă…

Săraca, ea nu știa că tata salvase barbații din sat cand se bătuseră cu tancurile rusești…